Lagarde (FMI): Uniunea Europeană poate juca o carte importantă în războiul comercial dintre SUA şi China

Uniunea Europeană poate juca o carte importantă în războiul comercial dintre SUA şi China, cu condiţia să rămână unită, a apreciat sâmbătă directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, transmite AFP.
Economica.net - Dum, 08 iul. 2018, 08:47
Lagarde (FMI): Uniunea Europeană poate juca o carte importantă în războiul comercial dintre SUA şi China

Vineri, la ora 04:00 GMT, au intrat în vigoare taxe vamale americane pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari, marcând debutul unui război comercial între SUA şi China, primele două economii ale lumii. În replică, China a început să impună la rândul său tarife vamale similare pentru importurile americane.

„În confruntarea care se profilează între SUA pe de o parte şi China pe de alta, care reprezintă două firme complet diferite ale aceluiaşi elan capitalist, Europa poate juca o carte foarte particulară” a declarat Lagarde la un forum economic organizat la Aix-en-Provence (sudul Franţei). „Europa este un element strategic atât pentru unul cât şi pentru celălalt” când vine vorba de comerţ, a spus Lagarde, cu o săptămână înaintea summitului UE-China care va avea loc în perioada 16-17 iulie la Beijing.

Directorul general al FMI a subliniat că Europa are puterea de a echilibra raportul de forţe dintre Washington şi Beijing pentru că niciuna din cele două puteri nu are un avantaj semnificativ asupra celeilalte. „Împreună, europenii constituie o forţă, o putere. Deoarece atunci când sunt uniţi au o voce adevărată” a mai spus Lagarde, apreciind că UE ar putea fi o sursă de inspiraţie pentru alte ţări din lume.

Administraţia Trump a avertizat că ar putea viza în total bunuri chineze în valoare de peste 500 miliarde de dolari, adică o sumă comparabilă cu valoarea totală a bunurilor importate de SUA din China anul trecut. 

România face parte din UE din 2007.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...