Grupul eSky anunţă extinderea activităţii de online travel pe alte şase pieţe din Europa

Grupul eSky şi-a extins, recent, activitatea pe alte şase pieţe din Europa şi anunţă că evaluează oportunităţi de dezvoltare atât în regiunile APAC (Asia Pacific), cât şi MENA (Middle East, North Africa), se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 09 iul. 2018, 12:48
Grupul eSky anunţă extinderea activităţii de online travel pe alte şase pieţe din Europa

Astfel, compania care deţine şi eSky România lansează produse noi pe pieţele din Irlanda, Marea Britanie, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Spania şi Croaţia.

Potrivit sursei citate, eSky Group a raportat, în 2017, un profit net cu 21% mai mare faţă de anul precedent, în timp ce, la nivelul lunii mai din acest an, au înregistrat peste 100.000 de tranzacţii, echivalentul a peste 150.000 de bilete de avion vândute.

Platforma online de travel eSky România oferă servicii turistice variate: bilete de avion, hoteluri, închirieri maşini şi asigurări de călătorie. Peste 80% dintre tranzacţii sunt realizate automat, respectiv fără intervenţia unui agent de turism.

‘2017 a marcat lansarea unor noi produse care au adus un avantaj competitiv pe piaţa locală. Pe lângă Serviciul Travel Assistant, serviciul preplătit care oferă turiştilor acces la numeroase modificări în planul de călătorie fără a mai achita taxa de serviciu (modificarea biletului de avion, a rutei, a numelui pasagerului, înregistrarea bagajelor suplimentare sau solicitarea unor servicii speciale), eSky România a introdus şi opţiunea realizării automate a check-in-ului online. Astfel, turiştii scapă de grija formalităţilor pre-călătorie, aceştia putând primi direct cartea de îmbarcare cu care se vor prezenta la aeroport. Turiştii au acum şi posibilitatea de a-şi rezerva locul preferat în avion chiar din momentul achiziţionării biletelor. De asemenea, clienţii pot alege dintr-o varietate de hoteluri, eSky depăşind pragul de 1 milion de unităţi de cazare afişate, pentru locaţii din întreaga lume’, se arată în comunicatul eSky.

În ceea ce priveşte produsele şi serviciile ce urmează să fie dezvoltate în 2018, compania îşi vizează optimizarea conturilor pentru utilizatori, dar şi implementarea finală a produsului ‘Zbor + Hotel’, ce pune la dispoziţie oferte dinamice ce pot fi 100% rezervate online, iar utilizatorii pot obţine până la 30% reducere la camera de hotel, reducere posibilă doar printr-un astfel de pachet.

eSky România, una dintre cele mai importante agenţii online de travel din România, cu o activitate pe plan local demarată în anul 2009, face parte din grupul eSky, cu sediul central în Polonia. Grupul are 27 de pieţe deschise în acest moment, atât în Europa, cât şi în America de Sud. În 2015, eSky a fost declarată cea mai profitabilă agenţie online de turism din Români.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor din SUA
Trump l-a numit pe Brendan Carr în funcţia de şef al autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor ...
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a anunţat duminică numirea lui Brendan Carr în funcţia de şef al Autorităţii americane de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor (FCC), oficial pe......
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Cum va fi vremea în perioada 18 noiembrie – 16 decembrie | prognoza ANM
Valorile termice vor fi apropiate, în general, de cele normale în cea mai mare parte a teritoriului României în următoarele ...
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Ciolacu: Este total inacceptabil ceea ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu sportul
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a calificat ca "inacceptabil" modul în care premierul din Kosovo, Albin Kurti, a reacţionat ...
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Încălzirea globala, subiect de dispute la summiturile G20 și G29, din Brazilia și Azerbaidjan
Tensiunile diplomatice legate de încălzirea globală s-au răspândit în negocierile la summit-ul G20 din Brazilia săptămâna ...