China, sub stare de „şoc” după anunţarea noilor tarife vamale din SUA şi ameninţă cu represalii

China s-a declarat 'şocată' după ce Statele Unite au redactat o listă suplimentară de produse importate din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari, pe care ameninţă să le taxeze din septembrie, transmit BBC, Reuters şi DPA.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 07:30
China, sub stare de

Ministerul chinez al Comerţului a precizat miercuri că impunerea de tarife vamale pentru mai multe bunuri de import din China este complet inacceptabilă, iar autorităţile de la Beijing vor trebui să răspundă măsurilor anunţate de Washington.

De asemenea, oficialii chinezi au cerut comunităţii internaţionale ‘să protejeze reglementările comerţului liber şi sistemul comercial multilateral’.

Produsele vizate de aceste taxe beneficiază de ‘transferuri forţate de tehnologii’, a precizat marţi reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer.

Acţiunile SUA afectează propriile interese ale SUA, China şi restul lumii, se arată în comunicatul Ministerul Comerţului de la Beijing.

Noua listă de produse include diverse produse alimentare, chimice, minereuri, tutun, electronice, produse de papetărie.

Decizia Washingtonului vine la doar câteva zile după ce SUA şi China, primele două mari economii ale lumii, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de 34 miliarde dolari, Beijingul acuzând Washingtonul că a declanşat cel mai mare război comercial din istorie.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...