Reacția ADS la cea mai mare tranzacţie cu teren de stat: „Nu am fost notificaţi pe cale oficială cu privire la schimbarea de acţionariat”

Agenţia Domeniilor Statului, instituţia care administrează pământul arabil al ţării, susţine că va monitoriza derularea contractului cu Agricost SA, companie controlată acum de Alteţa Sa Şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, prin Al Dahra, în acelaşi condiţii şi cu aceeaşi stricteţe ca şi până acum. Nu are însă dreptul legal de a interveni în niciun fel.
Economica.net - mie, 11 iul. 2018, 20:22
Reacția ADS la cea mai mare tranzacţie cu teren de stat:

Odată cu preluarea companiei Agricost deținută de omul de afaceri Constantin Duluțe de către Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, cea mai mare suprafață de teren arabil a țării, adică aproximativ 56.000 de hectare, este pusă la dispoziția unei companii străine. Este o premieră pentru România de la liberalizarea pieței funciare începând cu 1 ianuarie 2014, când, urmare a unei obligații asumate prin tratatul de aderare la UE, țara noastră a trebuit să ofere dreptul persoanelor fizice străine de a cumpăra teren în România. Mai mult, tranzacția are loc după mai mulți ani în care în Parlament au apărut  mai multe variante de inițiative legislative prin care se dorește înăspirea condițiilor de achiziție a terenurilor pentru cetățenii străini.

Având în vedere acest context, ECONOMICA.NET a cerut un punct de vedere de la Agențía Domeniilor Statului, instituția care administrează terenurile arabile ale statului și care are drept de preempțiune în cazul unei tranzacții cu terenuri după coproprietari, arendași și vecini. „Agenția Domeniilor Statului nu are calitatea legală de a interveni în eventualitatea unei tranzacții de vânzare acțiuni a unei societăți private. Până la data prezentei (11.07.2018 n. red.) nu am fost notificați pe cale oficială cu privire la schimbarea acționariatului companiei Agricost SA. Dorim să precizăm că toate obligațiile contractuale ce decurg de contractul de conesiune (cu Agricost SA n. red.) vor rămîne aceleași și în cazul schimbării structurii acționariatului partenerului contractual, iar ADS va monitoriza derularea contractului și respectarea clauzelor contractuale în același condiții și cu aceeași strictețe”, au declarat oficialii ADS pentru ECONOMICA.NET.

Se schimbă legea?

În momentul de față, în circuitul legislativ sunt înregistrate la Camera Deputaților trei proiecte de act normativ privind modificarea leagii 17/2014 privind tranzacțiile cu terenuri. Două dintre ele sunt spre dezbatere la comisii, iar una respinsă de către Senat este înscrisă e ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților din luna aprilie. De asemenea, în luna mai, Senatul a aprobat un proiect de lege prin care „terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina prin vânzare, după o perioadă de 15 ani de la data cumpărării, în baza prevederilor prezentei legi”. 

„Am introdus iniţiative legislative în Parlament, în aşa fel încât lucrările să capete consistenţă privind interesul pe care îl avem în acest domeniu. Şi avem legea în Parlament, care vizează facilităţi pentru tineri, care trebuie să devină mâine fermieri ai ţării, pentru că nu poţi să fii fermier fără teren. (…) Legile pe care trebuie să le dăm în România sunt în primul rând pentru români, creând mecanisme juridice în aşa fel încât să facilităm drumul spre cumpărare a terenurilor pe care le doresc românii noştri. Am pus, de pildă, o serie întreagă de precizări în aşa fel încât etapele acelea de preempţiune, categoriile de preemptori să aibă o logică de interes statal. În momentul în care începe vânzarea unui teren, primul care trebuie să beneficieze, să fie în poziţia de prim beneficiar al unei asemenea oferte, în condiţiile în care doreşte, este cel care îl are în arendă, în aşa fel încât să nu rupem exploataţiile pe care le-am făcut. Apoi, tânărul, şi am introdus, evident, în joc şi Agenţia Domeniilor Statului, în aşa fel încât statul, în condiţiile în care preemptorii – cei din familie, cei care arendează, tinerii – nu doresc să cumpere terenurile respective, statul să intervină să cumpere aceste suprafeţe, ca apoi, printr-o politică statală, în funcţie de voinţa politică care există, să putem da acele terenuri acolo unde interesul statului pentru binele ţării se îndreaptă”, declara în luna mai, citat de Agerpres, Petre Daea.

Niciunul dintre aceste proiecte de acte normative nu vizează în vreun fel situația prezentă și în cazul Agricost în care o companie străină dobândește dreptul de a exploata terenul statului prin achiziția pachetului majoritar de acțiuni ale unei societăți românești care avea anterior tranzacției contracte de arendă cu ADS.

Oricum, chiar și înainte de tranzacția prin care Insula Mare a Brăilei va fi exploatată de Al Dahra, mare parte din terenurile administrate de ADS sunt luate în concesiune de companii cu acționariat străin.

Detalii aici și aici

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...