Dedesubturile acuzaţiei lui Trump la adresa Germaniei. Conducta Nord Stream a ajuns prima rută de transport a gazului rusesc spre Europa

Conducta Nord Stream, prin care Gazprom trimite gaze Germaniei direct, pe sub Marea Baltică, a devenit cea mai importantă rută de tranzit a gazelor ruseşti spre Europa, în termeni de volume transportate, potrivit datelor DG Energy, directoratul pentru Energie al Comisiei Europene. Ieri, preşedintele american Donald Trump a spus că Germania este "prizoniera" Rusiei.
Mihai Nicuţ - mie, 11 iul. 2018, 20:17
Dedesubturile acuzaţiei lui Trump la adresa Germaniei. Conducta Nord Stream a ajuns prima rută de transport a gazului rusesc spre Europa

În primul trimestru al acestui an, conducta Nord Stream a transportat cele mai multe gaze ruseşti spre Europa, depăşind cantitatea tranzitată prin conductele care traversează Ucraina, potrivit datelor DG Energy.
Astfel, în periioada ianuarie-martie, 36% din tot gazul rusesc livrat întregii Europe a trecut prin conducta dintre Rusia şi Germania, în condiţiile în care cantitatea transportată prin conductele care traversează Ucraina, ruta tradiţională pentru gazul rusesc spre Europa, au reprezentat doar 34% din tranzitul total.

În termeni nominali, cantitatea tranzitată prin Nord Stream în primul trimestru al anului, a fost cu 17% mai mare decât cea din primele trei luni din 2017, Conducta a fost folosită la întreaga sa capacitate proiectată. Capacitatea nominală este e 55 de miliarde de metri cubi pe an, adică echivalentul a de cinci ori şi jumătate consumul anual al României.

Gazprom asigură, tradiţional, o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus Gazprom aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina (spre vest şi spre sud, ultimele tranzitând Dobrogea românească, între Isaccea şi Negru Vodă), ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, şi gazoductul Nord Stream.

Citeşte şi:

Toţi vecinii României îşi fac planuri cu gazele româneşti din Marea Neagră. Cum vrea fiecare ţară să ajungă la resurse

În 2017, exporturile de gaze ale Gazprom spre Europa şi Turcia au crescut cu 8,1%, la nivelul record de 193,9 miliarde de metri cubi, în pofida eforturilor Europei de a-şi reduce dependenţa faţă de furnizările de energie din Rusia. Iar volumele ar putea creşte în acest an

Creşterea cantităţii transportate prin conducta germano-rusă s-a făcut pe seama scăderii tranzitului prin Ucraina. Importurile de gaze ale Europei, în total, nu au crescut, ba chiar au scăzut cu 2% (factura a fost însă cu 8% mai mare faţă de primul trimestru din anul trecut, şi s-a ridicat la 22 de miliarde de euro) dar prin Ucraina au trecut cu 19% mai puţine gaze, cu scăderi mai accentuate în lunile ianuarie şi februarie. Există şi o explicaţie simplă, potrivit DG Energy: iarna mai blândă din Italia a condus la scăderea cererii de gaze, mai ales ruseşti în cotextul temperaturilor mai ridicate, al creşterii cantităţilor extrase din înmagazinare, şi a importurilor de gaz din alte surse.

Ieri, la summitul NATO, preşedintele american Donald Trump a declarat că Germania este prizoniera Rusiei. „Germania este controlată total de Rusia. Își procură 60% din energie din Rusia. Cred că e un lucru foarte rău pentru NATO (…) Germania este prizoniera Rusiei, deoarece își ia o mare parte din energia sa de la Rusia” a spus Trump. Ulterior, cancelarul Angela Merkel a spus că „putem avea propriile noastre politici, putem lua decizii independente”.

Conductele Nord Stream

Concernul Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream, care se întind pe mai bine de 1.200 km, între Viborg (Rusia) şi Greifswald (Germania). Primul ansamblu de conducte, Nord Stream 1, a devenit operational în 2011, finanţat preponderant de Gazprom. Acţionarii consorţiuliului Nord Stream AG sunt Gazprom, Wintershall, divizie a grupului german BASF, E.ON, Gasunie şi Engie (Franţa).

În 2015, Gazprom şi companiile europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.Nord Stream-2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream-1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai tranzita Ucraina.

Citeşte şi:

Câţi bani ia statul petroliştilor din Marea Neagră cu noul sistem de taxare a gazelor. Filosofia, calculele şi scenariile

Proiectul Nord Stream 2 este aspru criticat de SUA

” #Ştiaţică gazoductul Nord Stream 2 ar spori abilitatea Rusiei de a-şi folosi resursele energetice pentru acţiuni de constrângere politică și influență malignă? Două treimi din gazul exportat de Rusia în Europa ar utiliza o singură rută, ocolind Ucraina şi devenind o ameninţare directă la adresa securităţii energetice a acesteia. SUA se opun costruirii gazoductului Nord Stream 2 pentru că acesta subminează obiectivele de diversificare energetică a Europei”.
Acesta a fost mesajul postat chiar de Ambasada SUA la Bucureşti cu câteva săptămâni în urmă.

În replică, ruşii au spus că SUA se opune acestui proiect pentru că ar dori ca Europa să importe gaze naturale lichefiate (LNG) americane.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...