Vâlcov: Gazele se vor ieftini cu peste 20% în următorul an

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, a declarat, luni, că, în următorul an, preţul gazelor va scădea cu peste 20%.
Economica.net - mar, 17 iul. 2018, 05:17
Vâlcov: Gazele se vor ieftini cu peste 20% în următorul an

El a precizat că premierul Viorica Dăncilă a primit o adresă de la ANRE care constată că din 2013 preţul gazelor a crescut cu 75%.

‘Chiar azi am primit o adresă de la preşedintele ANRE – bineînţeles doamna prim-ministru şi spre ştiinţă şi mie – prin care ni se spune că situaţia nu e deloc roz. La 1 august urmează o creştere – pentru că aşa e legislaţia – de 4% a preţului la gaze. (…) Două mari companii, n-am să le dau numele, au peste 95% din producţia românească şi atunci îşi permit ca un preţ de producţie de 27 de lei să ajungă la vânzare la 81 de lei, adică un profit de 300%. O parte îşi ia şi statul român, pentru că e acţionar în amândouă. De ce? Pentru că aşa au înţeles unii manageri că trebuie mers înainte. Mărim preţul, că până la urmă cine-l suportă, e un prost care trebuie să-l plătească, decât să mărim producţia şi să diversificăm sursele, astfel încât să vindem mai mult, poate chiar şi la export, dar la un preţ mai mic’, a spus Vâlcov, la Antena 3.

Acesta susţine că legislaţia permite Guvernului să intervină pentru a regla preţul gazelor ‘pentru maxim trei ani’.

‘Constatând că din 2013 până azi preţul la gaz a crescut cu 75%, ca urmare a dorinţei acestor două entităţi de a obţine profit de 300%, adică câteva miliarde de lei pe an, ANRE s-a sesizat şi ne-a trimis această adresă şi ne întreabă ce să facem pentru că există lege (…) şi legea spune în felul următor: când te afli într-o astfel de situaţie, poţi să intervii ca guvern şi pentru maxim trei ani de zile să reglezi preţul astfel încât acesta să poată fi suportat, să fie real plătit de către oameni către companii. Şi acest lucru la recomandarea pe care şi eu o s-o fac şi o s-o susţin – şi sunt sigur că în această direcţie vom merge – în următorul an de zile preţul gazelor se va ieftini cu peste 20%’, a adăugat Vâlcov.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...