Fostul ministru britanic de externe: Nu e prea târziu pentru a salva Brexit-ul

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a declarat miercuri în faţa Parlamentului de la Londra "că nu este prea târziu pentru a salva Brexit-ul", la zece zile după demisia sa din guvern în urma dezacordului faţă de strategia premierului Theresa May, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 iul. 2018, 17:02
Fostul ministru britanic de externe: Nu e prea târziu pentru a salva Brexit-ul

El i-a reproşat premierului conservator că a deviat spre un ”Brexit din care mai rămâne doar numele” şi i-a cerut „să schimbe tactica”, într-o scurtă declaraţie care a vizat încă o dată subminarea autorităţii Theresei May, în momentul în care se negociază ieşirea ţării din Uniunea Europeană, programată să devină efectivă 29 martie 2019, cu o perioadă de tranziţie până la finele anului 2020.

„Încă mai avem timp în aceste negocieri”, a mai spus Boris Johnson, care susţine o rupere clară de UE, în timp ce primul-ministru se îndreaptă spre un „soft” Brexit, ceea ce înseamnă menţinerea unor legături strânse cu UE.

Boris Johnson i-a cerut Theresei May să revină la viziunea despre Brexit pe care a expus-o în ianuarie 2017 în discursul său de la Lancaster House şi care ilustra un Regat Unit „puternic şi independent”.

„Problema nu e că nu am reuşit să afirmăm necesitatea unui acord de liber schimb ca acela care a fost prezentat la Lancaster House, ci că nici măcar nu am încercat”, a spus Boris Johnson în Parlament.

„Trebuie să încercăm astăzi, pentru că nu vom avea altă şansă să facem acest lucru bine”, a continuat el în discurs.

Boris Johnson a demisionat la 9 iulie din funcţia de ministru de externe, decizia sa survenind după cea a fostului ministru pentru Brexit, David Davis, la doar câteva zile după ce premierul britanic Theresa May obţinuse acordul miniştrilor săi pentru strategia pentru Brexit. Boris Johnson a avertizat că Marea Britanie ar putea ajunge un fel de colonie a Uniunii Europene după Brexit, după ce guvernul de la Londra şi-a anunţat preferinţa pentru o relaţie comercială strânsă cu blocul comunitar după Brexit, notează Reuters.

Planul prezentat de premierul Theresa May are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.

Londra şi Bruxelles ar trebui să ajungă la un acord până în octombrie, pentru a permite parlamentelor europene şi celui britanic să îl ratifice înainte de concretizarea Brexit-ului, la 29 martie 2019. Negocierile sunt prelungite şi se lovesc, în special, de problema graniţei între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră UE.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
Rata anuală a inflaţiei se va mări la 4,9% în 2024, apoi se va reduce la 3,5% în 2025 şi la 3,3% în 2026, a declarat miercuri Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie BNR....
Încă un dezvoltator imobiliar lansează o emisiune de obligațiuni la BVB. Forty Management vrea să strângă 5 milioane de euro
Încă un dezvoltator imobiliar lansează o emisiune de obligațiuni la BVB. Forty Management vrea să strângă 5 milioane ...
Dezvoltatorul român Forty Management anunță lansarea primei emisiuni de obligațiuni garantate în valoare de maxim cinci ...
Activitatea RAR s-a reluat în condiții normale
Activitatea RAR s-a reluat în condiții normale
Activitatea staţiilor de inspecţie tehnică (ITP) autorizate a fost reluată în condiţii normale, începând din dimineaţa ...
Noua conducere a Europei – Ursula von der Leyen a prezentat Comisia Europeană în PE: Vom rămâne uniţi şi fideli valorilor noastre, vom lupta să depășim diviziunile
Noua conducere a Europei – Ursula von der Leyen a prezentat Comisia Europeană în PE: Vom rămâne uniţi şi fideli ...
"Generaţia noastră de europeni trebuie să lupte încă o dată pentru libertate şi suveranitate", a declarat miercuri, ...