Calea ferată Bucureşti – Aeroportul Otopeni: Baicons Impex va actualiza studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi SC BAICONS IMPEX S.R.L au semnat contractul, în valoare de 2,5 milioane lei, pentru reactualizarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniei de cale ferată Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHCB), cu o durată de implementare de 12 luni şi finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile.
Economica.net - joi, 19 iul. 2018, 09:24
Calea ferată Bucureşti - Aeroportul Otopeni: Baicons Impex va actualiza studiul de fezabilitate pentru modernizarea liniei

Studiul de Fezabilitate are drept scop selectarea variantei de legătură pe calea ferată între staţia Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în conformitate cu standardele impuse pentru Coridoarele Europene şi Coridoarele TEN-T, şi va fi elaborat în două etape:

Etapa I – analiza tehnico-economică pentru cele 4 variante posibile de conectare, din care se va selecta varianta finală:
– linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, cap Y Mogoşoaia care subtraversează DN 1 cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al AIHCB,
– linie simplă neelectrificată, cu racordare din linia magistrală 700, în zona PO Odăi, care subtraversează DN 1, cu asigurarea gabaritului de electrificare, cu o staţie c.f. situată în imediata vecinătate a aerogării AIHCB și Terminalul T1 al AIHCB,
– linie simplă neelectrificată, cu gabarit de electrificare, cu racordare din staţia Baloteşti la Terminalul Plecări AIHCB.
– varianta de traseu în sistem MONORAIL cu puncte de îmbarcare/debarcare din PO Odăi şi din imediata vecinătate a terminalelor de sosiri – plecări ale AIHCB.

Etapa a II-a – dezvoltarea variantei selectate în Faza I prin elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru lucrări de electrificare, centralizare electronică și racordare la Terminalul T2 Nou, zona Cargo și conexiunea cu Metroul.

Studiul de fezabilitate se va elabora în concordanţă cu prevederile noului PUZ al AIHCB, corelat cu accesul public al persoanelor la viitorul terminal aeroportuar, dar şi cu toate studiile de fezabilitate/ proiectele Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), S.C. Metrorex S.A. și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), aflate în diferite faze de implementare.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...