Parcare subterană de 3,6 milioane euro, realizată cu fonduri europene

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunţat joi, proiectul unei parcări subterane de tip "park & ride", care va fi finanțată din fonduri europene.
Economica.net - joi, 19 iul. 2018, 14:39
Parcare subterană de 3,6 milioane euro, realizată cu fonduri europene

Proiectul va avea o valoare de 3,6 milioane de euro, iar parcarea va fi construită în jurul Catedralei ortodoxe din centrul oraşului, și va fi destinată turiştilor şi navetiştilor.

Proiectul va fi finanţat din fonduri europene, deoarece există oportunitate prin Axa de mobilitate, având banii necesari pentru a realiza studiul de fezabilitate dintr-un alt proiect european.

Studiul de fezabilitate este în lucru, va fi finalizat în august, după care va fi depusă cererea de finanţare europeană în octombrie. În cazul în care proiectul va fi primi fondurile necesare, cu şanse mari, a spus primarul, lucrările ar urma să înceapă în cursul primăverii anului 2019.

„Avem 25.000 de navetişti care vin zilnic în Oradea. Dintre aceştia, în jur de 10.000 vin cu maşinile personale şi trebuie să parcheze în oraş. Acest flux de navetişti este dublat în perioada primăvară-toamnă de un aflux de turişti din judeţele învecinate. Parcarea are scopul de a prelua maşinile cu care vin în oraş, iar de acolo să călătorească fiecare cu mijloacele de transport alternative: tramvai, bicicletă sau pe jos”, a declarat, în conferinţă de presă, Ilie Bolojan.

Faţă de celelalte parcări, aceasta va fi operată în colaborare cu regia locală de transport în comun.

Pentru a stimula folosirea acestei parcări, tariful va fi unul mai mic faţă de restul parcărilor, iar şoferii care vor parca aici vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun în baza tichetului de parcare emis în cursul aceleaşi zile.

Parcarea park & ride va avea o capacitate de 265 de locuri, aceasta va fi subterană, pe un singur nivel, cu două intrări dinspre şanţul Cetăţii. Parcarea va fi dotată şi cu o staţie de încărcare a maşinilor electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...