Ministrul Transporturilor: România are 13 şantiere, unde se lucrează la 169 de kilometri de autostradă

România are în prezent 13 şantiere care însumează 169 kilometri de autostradă în execuţie, şantiere care în ultimele 6 luni au beneficiat de un aport important din partea ministerului şi al companiei de drumuri, a declarat joi, la Antena 3, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Economica.net - joi, 26 iul. 2018, 18:09
Ministrul Transporturilor: România are 13 şantiere, unde se lucrează la 169 de kilometri de autostradă

„În 6 luni am eliminat toate barierele administrative care stăteau în calea antreprenorilor în vederea dezvoltării activităţilor pe aceste şantiere. Este vorba de faptul că am emis peste 110 de acte normative, ordine de ministru, Hotărâri de Guvern, autorizaţii de construcţie astfel încât pot afirma că este prima dată în România de după 1989 când în calea şantierelor deschise statul nu mai stă cu nimic”, a subliniat şeful de la Transporturi.

Acesta a arătat că, până acum, o parte din întârzieri au fost imputabile statului, pentru că nu a reuşit să pună la dispoziţia antreprenorilor coridoarele de expropriere, de exemplu, la timp şi în condiţiile contractului, lucruri care au generat costuri suplimentare şi multă pierdere de timp.

„Am reuşit să elimin aceste bariere, iar pentru mine acesta este cel mai important succes al lunilor care au trecut”, a menţionat Şova.

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva nu va fi terminat la termen

Cât priveşte autostrada Lugoj – Deva, ministrul a arătat că nu crede că lotul 3 va fi finalizat la termenul asumat de constructor, respectiv până la finele acestui an.

„Astăzi, pe Lugoj-Deva pot să spun că, în conformitate cu graficele de execuţie, ar trebui ca până la sfârşitul acestui an să fie terminate loturile 3 şi 4. Nu mă aştept şi nu sunt încurajat deloc să cred că pe lotul 3, unde lucrează antreprenorul spaniol, în principal, acest lucru se va întâmpla. Am speranţe cu privire la unele evaluări pe care le facem cu privire la lotul 4. Ne pregătim să luăm măsuri astfel încât dacă acest lot va fi gata să poată fi dat în exploatare cât mai repede” a precizat Şova.

El a menţionat că pe Lugoj – Deva este un lot pe care se lucrează foarte bine şi este un antreprenor român care probabil că îşi va respecta termenele contractuale privind darea sa în folosinţă.

Pe lotul de autostradă pe care lucrează un antreprenor spaniol au fost grave dificultăţi privind calitatea lucrărilor.

„L-am monitorizat de o manieră foarte exigentă. Azi înregistrează o serie de progrese însă mult sub aşteptările pe care le am şi eu şi compania de drumuri din perspectiva asumărilor contractuale pe care le are. Mai este acel segment scos din contract din cauza avizului de mediu care a generat o serie de schimbări de soluţii tehnice. Tradiţional e denumit sectorul cu urşi. Avem pregătită şi documentaţia de licitaţie pentru construcţia tunelurilor care să răspundă exigenţelor de mediu de astăzi”, a mai spus ţeful de la Transporturi.

El a reafirmat că gradul de mobilizare al antreprenorilor străini care lucrează nu numai pe acest lot ci şi pe altele este mult diferit faţă de ceea ce au pus în acte când au participat la licitaţie.

„Au venit la licitaţie cu experienţa, cu palmaresul din ţările lor de origine, ale firmelor mamă însă în calitate de terţi susţinători, au câştigat aceste licitaţii, de multe ori preţul cel mai mic fiind foarte important în ofertă şi după aceea nu au lucrat. Nu există niciun lot în România pe care astăzi antreprenorii străini să lucreze cu utilajele pe care le-au declarat în ofertă”, a afirmat ministrul.

În noua lege a achiziţiilor publice, firma mamă, terţul susţinător, îşi asumă toate obligaţiile pe care le are şi firma care ofertează în România, chiar dacă este o subsidiară a sa. Până acum aceasta nu era o obligaţie legală.

Autostrada Sebeş-Turda: Pe lotul 3 au fost descoperite neconformităţi

În ceea ce priveşte tronsonul de autostradă Sebeş-Turda, ministrul Transporturilor a subliniat că pe lotul 3 au fost descoperite neconformităţi, care sunt în curs de remediere, şi că Loturile 3 şi 4 ar putea fi recepţionate săptămâna viitoare, în timp ce loturile 1 şi 2 vor fi deschise în vara anului viitor.

„Sunt 2 loturi despre care se spune că sunt gata de mult timp (…) Am controlat la Şebes-Turda lotul 3 şi s-au descoperit o serie de neconformităţi pe care azi constructorul le remediază. Este vorba de nişte frezări, de turnat asfalt din nou. Este vorba, de asemenea, de prelungirea unor termene de garanţie. La lotul 4 se ajunge la 10 ani, de la 4 ani, la lotul 3 se ajunge de la 4 la 6 ani şi, pe un anumit segment, de asemenea la 10 ani, pentru că există suspiciunea că ar trebui să responsabilizăm mai mult constructorii şi în aceste luni acest lucru am făcut. Am negociat cu ei, pentru că din dronă arătau minunat însă pe şosea erau zone fie cu rogozitate necorespunzătoare, fie cu planeitate necorespunzătoare. Se termină şi această reasfaltare. Sunt foarte supărat pentru că de fapt practic nu recepţionăm o autostradă nouă ci autostrada reparată. Nu pot să fac abstracţie de faptul că prima maşina care va circula în mod oficial pe aceste segmente nu va circula pe un drum nou ci pe anumite segment reparate. Cu mine nu se poate aşa ceva. Le recepţionez pe astea în condiţiile astea, pentru că tehnic, legal se poate, dar nu pot să mă fac că nu văd că luăm nişte produse deja reparate. Pe Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4, cele două loturi vor fi deschise traficului săptămâna viitoare, celelalte două, 1 şi 2, vor fi deschise, nu numai conform graficelor, ci şi modului în care am evaluat nu numai eu, ci şi compania şi alţi experţi, ritmul lucrărilor şi mobilizarea, dacă îşi menţin acest ritm, vara anului viitor este un termen rezonabil şi pentru Sebeş-Turda integral”, a explicat ministrul Transporturilor.

Un ministru care nu merge la inaugurari de autostrăzi

Acesta a subliniat că nu va merge la inaugurare, ci va da un comunicat în momentul în care vor fi gata.

„Nu merg la inaugurări, vom da un comunicat, aşa cum dăm comunicat şi pentru 144 de kilometru de cale ferată modernizată pe care deja îi recepţionăm şi se vor deschide traficului. Apropo de sprijinul şi colaborarea cu preşedintele Liviu Dragnea, nu îmi propun să îi ofer inaugurări, îmi propun să îi ofer oportunitatea de a evalua o situaţie la un anumit moment şi progresul înregistrat după câteva săptămâni sau o lună”, a mai spus şeful de la MT.

Pe de altă parte, referitor la autostrada Sibiu-Piteşti, Lucian Şova a anunţat că miercuri a fost depus studiul de evaluare adecvată pentru acordul de mediu şi că, potrivit acestuia, vor trebui făcute două viaducte pentru mamiferele mari şi că până la finele anului va fi obţinut acordul de mediu.

„Ieri a fost depus studiul de evaluare adecvată, ultimul document care ţine de acordul de mediu. Am descoperit că în cadrul acestui document ni se recomandă să facem două viaducte, două construcţii care trec peste DN7, peste calea ferată şi peste râul Olt, fără să atingă autostrada, dar din perspectiva evaluării de mediu sunt absolut necesare, sunt finanţabile pe fonduri europene. Vor fi pentru mamifere mari. Este finanţabil din fonduri europene, ne dau banii, apreciază că este nevoie, de ce să nu lucrăm în sensul acesta? Am fost la comitetul de monitorizare pe POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare n.r), la reuniunea de acum cred că o lună, am avut un subcomitet de monitorizare la Ministerul Transporturilor, cu directorul direcţiei din cadrul directoratului Corinei Creţu (Comisarul european pentru politică regională n.r), cu alţi experţi, cu societatea civilă. La subcomitetul de monitorizare toate ONG de mediu au apreciat poziţia mea, a ministerului, a constructorului, în care am zis: da, ne asumăm şi aceste viaducte, le construim, le prindem în proiect, să fie un proiect prietenos cu mediul (…) dacă tot primim bani de ce să nu lucrăm mai bine. Până la sfârşitul anului vom avea acordul de mediu, deşi n-am mai pus deloc în discuţie, deşi a fost un curent de opinie care îndemna să începem iar controverse cu Jaspers, cu firma care a făcut acest studiu de evaluare adecvată, şi să încercăm să scoatem aceste viaducte. Nu facem acest lucru. Vom avea acord de mediu”, a explicat ministrul, subliniind că acordul de mediu este principalul obstacol ce împiedică începerea lucrărilor.

El a adăugat că lotul 4 al autostrăzii este „matur”, nu ridică probleme de geologie speciale şi poate fi scos la licitaţie repede, şi că ‘dacă declarăm câştigătorul pe 1 şi 5 ar putea să nu fie prea departe momentul în care să mergeţi pe jos până la primul excavator de la şantierul de pe Sibiu-Piteşti’.

Întrebat despre drumul expres Piteşti-Craiova, ministrul a spus că DRDP Craiova va începe să construiască o „undă verde” în Balş, pentru a permite decongestionarea traficului în oraş.

„Eu la începutul mandatului am promis că vom face un lucru mic, dar important, o undă verde în Balş, astfel ca măcar acolo camioanele să nu stea. Deja e făcută licitaţia, avem câştigătorul, începe DRDP Craiova să construiască această undă verde. Practic drumul naţional trece prin centrul Balşului, sunt semafoare..Vom face o sincronizare pe cheltuiala companiei astfel încât, atunci când s-a pus verde la un capăt al Balşului acel camion să iasă din Balş, să nu mai stea”, a menţionat Lucian Şova.

Recomandări:

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...