Societatea de termoficare din Timișoara va aduna şi gunoiul stradal, pe care-l va folosi drept combustibil

Timişoara are pentru trei luni un nou operator de salubritate urbană, după ce aleşii locali au votat vineri proiectul de atribuire a acestui serviciu către compania de termoficare a primăriei, Colterm.
Economica.net - vin, 27 iul. 2018, 17:08
Societatea de termoficare din Timișoara va aduna şi gunoiul stradal, pe care-l va folosi drept combustibil

Această delegare directă a serviciului de salubrizare s-a făcut în regim de „forţă majoră”, întrucât vechiul contract cu RETIM va expira pe data de 5 august, iar municipiul ar fi riscat să rămână cu trotuarele şi carosabilul necurăţate, în condiţiile în care RETIM a anunţat că nu va participa la o nouă licitaţie, la preţurile oferite de primărie, pe care le consideră prea mici.

„Licitaţia organizată recent pentru acest serviciu a eşuat. S-a prezentat un singur ofertant, care a venit cu o ofertă prin care a trebuit să fie descalificat. Primăria a oferit 98.886.498 lei pentru contractul pe patru ani, în timp ce firma a venit cu un preţ aberant, de 217.381.025 lei”, a explicat primarul Nicolae Robu.

City-managerul municipiului, Robert Kristof, a susţinut în şedinţa de vineri că termenul de 90 de zile prevăzut de lege pentru atribuirea serviciului de salubrizare prin licitaţie este unul rezonabil şi că dacă lucrurile se mişcă rapid, pot fi organizate chiar trei licitaţii.

„Ne încadrăm cu termenul, poate chiar şi pentru a treia licitaţie. Pentru staţia de sortare vom merge pe delegarea gestiunii directe către Colterm, pentru că dacă Colterm îşi modifică puţin cazanele, tot ce se produce la staţia de sortare, ei pot să şi ardă şi să valorifice energetic toate deşeurile sortate. Ar fi un venit în plus, pentru că (…) ulterior Colterm poate chiar să-şi reducă costurile de producere a agentului termic”, a afirmat Kristof.

Potrivit primarului Nicolae Robu, pentru adunarea gunoiului menajer este deja contractată firma, iar Direcţia de Sănătate Publică Timiş a emis o adresă în care se precizează că este un caz de forţă majoră, întrucât că nu fi lăsat un oraş fără servicii de curăţenie.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...