Donald Trump: Sancţiunile americane împotriva Rusiei, menţinute fără schimbări

Sancţiunile SUA împotriva Rusiei 'vor fi menţinute în starea lor actuală', a subliniat preşedintele american Donald Trump, în contextul în care şeful guvernului italian Giuseppe Conte a îndemnat Statele Unite la un dialog cu Rusia, informează marţi AFP.
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 06:50
Donald Trump: Sancţiunile americane împotriva Rusiei, menţinute fără schimbări

În conferinţa de presă comună de luni cu Donald Trump la Casa Albă, premierul italian s-a declarat deschis faţă de discuţii cu Moscova: ‘Italia este favorabilă unui dialog cu Rusia, dar Italia consideră de asemenea că dialogul între SUA şi Rusia este de o importanţă fundamentală’.

‘Sancţiunile împotriva Rusiei vor fi menţinute în starea lor actuală’, a reacţionat prompt Donald Trump.

Preşedintele american a fost criticat acum două săptămâni pentru atitudinea sa conciliantă faţă de Vladimir Putin în timpul summitului lor de la Helsinki, în timp ce Rusia este acuzată de serviciile de informaţii americane de amestec în alegerile prezidenţiale din 2016 în SUA.

După întâlnirea din Finlanda, Washingtonul se străduieşte să manifeste fermitate faţă de Moscova. În cadrul audierilor din Congres săptămâna trecută, secretarul de stat Mike Pompeo a afirmat că ‘SUA resping tentativa de anexare a Crimeii de către Rusia şi se angajează să continue această politică atât timp cât integritatea teritorială a Ucrainei nu este restabilită’. El a promis de asemenea să colaboreze cu Congresul la noile sancţiuni împotriva Rusiei, avertizând-o cu ‘consecinţe grave pentru ingerinţa în procesele noastre democratice’.

Donald Trump s-a lăudat săptămâna trecută cu ‘fermitatea’ sa faţă de omologul său rus. ‘Niciun preşedinte nu a fost atât de ferm ca mine în raport cu Rusia. Cred că preşedintele Putin ştie asta mai bine decât oricine altcineva, cu siguranţă mai bine decât mass-media’, a spus el, adoptând un ton mai puţin conciliant decât în timpul conferinţei lor de presă comune, notează AFP. ‘Uitaţi-vă la cifre, uitaţi-vă la ceea ce am făcut, uitaţi-vă la sancţiuni’, a adăugat Trump.

Casa Albă a anunţat săptămâna trecută că următoarea întâlnire dintre Donald Trump şi Vladimir Putin nu va avea loc în 2018. La rândul său, preşedintele rus a declarat că este ‘gata să meargă la Washington’ şi a asigurat că l-a invitat pe omologul său american într-o vizită la Moscova.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...