Vânzările Flanco ating un nou prag istoric la finalul primului semestru, ajungând la 369 de milioane de lei

Flanco Retail a încheiat primul semestru al anului cu vânzări în valoare de 369 de milioane de lei, cele mai mari din istoria companiei, în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 12:56
Vânzările Flanco ating un nou prag istoric la finalul primului semestru, ajungând la 369 de milioane de lei

‘În prima jumătate a anului ne-am continuat strategia de creştere sănătoasă, cu accent pe eficientizarea întregii activităţi – indiferent dacă vorbim despre reţeaua magazinelor fizice sau despre magazinul online flanco.ro, despre procesele interne ori echipă – iar rezultatele sunt pe măsură. În ianuarie am finalizat procesul de restructurare, care pentru noi a însemnat închiderea magazinelor cu performanţe slabe, în special din unele mall-uri. Am făcut astfel loc unui proces de dezvoltare sănătoasă a reţelei, pe care l-am început anul trecut şi pe care îl vom continua cu consecvenţă’, a declarat Dragoş Sârbu, CEO Flanco Retail.

Retailerul deţine în prezent o reţea de 124 de magazine, dintre care cinci nou deschise în primul semestru şi şase reamenajate sau relocate, iar până la finalul anului reţeaua de magazine va depăşi 132 de puncte de lucru. În această perioadă, Flanco s-a concentrat pe extinderea prezenţei la nivel naţional, cu accent pe oraşele medii şi mici şi pe consolidarea prezenţei în oraşele cu cerere ridicată (Bucureşti, Iaşi, Suceava).

‘Un bun exemplu este Iaşi, unde am înlocuit punctul de vânzare dintr-un mare centru comercial cu două magazine, unul de tip box, amplasat într-un parc de retail, şi un altul stradal, cu rezultate foarte bune’, a precizat directorul Flanco.

Vânzările online şi-au continuat tendinţa ascendentă, însă creşterile cu adevărat spectaculoase au fost vizibile la comenzile şi tranzacţiile de pe mobil, care le-au depăşit pentru prima oară pe cele realizate de pe desktop. A crescut, de asemenea, ponderea cumpărăturilor prin intermediul diverselor soluţii de finanţare oferite de Flanco clienţilor săi, acestea fiind puternic susţinute de posibilitatea accesării unui credit direct din magazinul online flanco.ro.

‘Eficientizarea a fost obiectivul vedetă în toate departamentele şi proiectele noastre. Am adus o serie de îmbunătăţiri magazinului online flanco.ro, astfel încât să optimizăm versiunea acestuia destinată dispozitivelor mobile, ce au o pondere tot mai mare în trafic. În plus, am adăugat opţiunea de urmărire a comenzii, astfel încât clienţii să poată verifica în orice moment situaţia livrării produselor comandate. Iar pentru cei mai nerăbdători dintre aceştia, oferim în continuare serviciul de rezervare online a produsului, cu ridicare în aceeaşi zi din magazin’ a mai spus CEO-ul Flanco.

La nivelul echipei, retailerul a continuat să investească în soluţii de retenţie şi motivare. În prima parte a anului, veniturile angajaţilor din reţeaua de magazine au crescut cu 15%. Întreaga echipă de management şi liderii de echipe din sediul central, precum şi 1 din 5 manageri de magazine au finalizat un program de training de eficienţă personală şi profesională, cu focus pe abilităţi precum managementul timpului, împuternicirea echipei, gestionarea priorităţilor, comunicare, creşterea productivităţii.

Pentru a răspunde cerinţelor generaţiei millennials, predominante în Flanco, retailerul a digitalizat complet 12 traininguri interne – de la cele de iniţiere în organizaţie, la cele de vânzări sau de produs.

‘Ne-am dorit ca toţi consultanţii să primească acelaşi conţinut informativ, în aceleaşi condiţii şi cât mai repede, în cursul perioadei de iniţiere’, a afirmat Sârbu.

În acest context, numărul consultanţilor care au reuşit să acceseze bonusuri ca urmare a depăşirii obiectivelor de vânzări a crescut în primul semestru al anului cu 25%.

Flanco este cel mai eficient retailer autohton de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Cu un număr de peste 1.350 de angajaţi, compania deţine o reţea de 124 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 90 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...