Furnizarea serviciilor de internet mobil, oprită în Bangladesh, pentru a contracara manifestaţiile studenţilor

Furnizarea serviciilor de internet mobil a fost oprită pe suprafeţe mari în Bangladesh, au anunţat duminică oficiali şi media locale, în contextul în care autorităţile încearcă să reprime manifestaţiile studenţilor, care durează deja de o săptămână şi care au degenerat în violenţe, transmite AFP, scrie Agerpres. 
Economica.net - Dum, 05 aug. 2018, 07:18
Furnizarea serviciilor de internet mobil, oprită în Bangladesh, pentru a contracara manifestaţiile studenţilor
În cursul ultimelor zile, mii de studenţi au blocat o parte a capitalei Dacca pentru a cere măsuri de securitate rutieră mai eficiente, după moartea a doi tineri loviţi de un autobuz care circula cu viteză prea mare. Sâmbătă, aproximativ o sută de studenţi au fost răniţi în ciocnirile cu poliţia, care a tras gloanţe de cauciuc în direcţia manifestanţilor, scrie Agerpres. 

În urma acestor evenimente, serviciile de internet 3G şi 4G au fost tăiate pentru 24 de ore începând de sâmbătă seară, a anunţat cel mai mare cotidian din Bangladesh, Prothom Alo. 

Reţelele de socializare online au fost inundate de mesaje ale bengalezilor aflaţi în imposibilitatea de a se conecta la internet prin intermediul telefoanelor portabile. 

Directorul Comisiei bengaleze de reglementare în telecomunicaţii (BTRC) a declarat că a fost informat despre o decizie în acest sens a guvernului, fără a preciza ce au solicitat precis autorităţile. 

”BTRC a încetinit funcţionarea internetului”, a declarat un responsabil bengalez din domeniul telecomunicaţiilor, sub acoperirea anonimatului. 

Decizia vizează încercarea de a limita capacitatea de mobilizare a studenţilor. 

Potrivit martorilor, poliţia a lansat sâmbătă gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene către manifestanţi, iar miliţiile proguvernamentale au atacat şi ele participanţii la demonstraţie. 

Ministrul bengalez al transporturilor, Obaidul Quader, a respins acuzaţiile conform cărora membri ai partidului aflat la guvernare i-au atacat pe studenţi. 

Guvernul premierului Sheikh Hasina, aflat la putere din 2009, se confruntă de câteva luni cu ample manifestaţii ale cetăţenilor care cer să se pună capăt actualului sistem de angajare în sectorul serviciilor publice, sistem considerat învechit şi discriminatoriu. 

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...