Fonduri nerambursabile de 63,8 mil. euro pentru extinderea internetului în bandă largă

Furnizorii de comunicaţii electronice din România, organizaţi în microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari, pot accesa, începând de luni, fonduri nerambursabile de aproape 63,8 milioane de euro în vederea construirii de infrastructură de internet în bandă largă în "zonele albe" stabilite de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a anunţat, luni, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).
Economica.net - lun, 06 aug. 2018, 14:26
Fonduri nerambursabile de 63,8 mil. euro pentru extinderea internetului în bandă largă

Deschiderea apelului de finanţare aferent Acţiunii 2.1.1 – Îmbunătăţirea infrastructurii în bandă largă şi a accesului la internet vine ca urmare a elaborării şi aprobării Ghidului Solicitantului, potrivit unui comunicat al MCSI.

„Având în vedere că ne dorim să debirocratizăm relaţia cetăţean – autoritate publică, dar şi să reducem decalajele dintre mediul urban şi cel rural în ceea ce priveşte accesul la internet, putem spune că proiectele care vor fi depuse în cadrul acţiunii 2.1.1. vor veni atât în sprijinul oamenilor de rând, cât şi al mediului de afaceri. Concret, prin această nouă schemă de ajutor de stat se va fi finanţa construirea infrastructurii de internet în bandă largă în zonele albe stabilite de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, fiind eligibili pentru a accesa fonduri nerambursabile microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari, care, la data depunerii cererii de finanţare, sunt notificate ca furnizori de comunicaţii electronice de cel puţin 3 ani şi care, în ultimii 3 ani, anteriori aceleiaşi date, nu au întrerupt furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice şi nici nu au avut suspendat acest drept”, declară Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În cadrul Acţiunii 2.1.1. va fi finanţată construirea infrastructurii de internet în bandă largă în zonele albe NGA, cu o largă răspândire a nodurilor de comunicaţii şi partea de transmisie a datelor, cât mai aproape de utilizatorul final şi cu niveluri adecvate de simetrie şi de interactivitate, pentru a garanta transmiterea mai bună de informaţii în ambele sensuri. Introducerea conexiunii de tip NGA va oferi acces la internet pentru echipamente moderne TIC, precum şi utilizarea de servicii publice online sofisticate într-un mod uniform din punct de vedere geografic.

Apelul de proiecte aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operaţional Competitivitate 2014 – 2020 are un buget alocat de 63,788 milioane de euro (296.253 milioane de lei), atât din Fondul European de Dezvoltare Rurală (FEDR), cât şi din bugetul de stat.

Înregistrarea propunerilor de proiecte se realizează online, în mod continuu, începând din data de 6 august 2018, ora 9:00, şi se va încheia pe 4 octombrie 2018, ora 17:00. Cererile de finanţare se vor depune prin aplicaţia electronică MySMIS2014, cu toate anexele solicitate prin Ghidul Solicitantului, iar durata maximă de implementare a proiectelor este de cel mult 36 de luni de la data semnării contractului de finanţare, precizează MCSI.

Te-ar mai putea interesa și
Parcuri fotovoltaice de 62 MW au început exploatarea comercială doar în ultima săptămână. LISTA noilor centrale fotovoltaice
Parcuri fotovoltaice de 62 MW au început exploatarea comercială doar în ultima săptămână. LISTA noilor centrale fotovoltaice
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din această săptămână un pachet de licențe pentru exploatarea comercială a unor......
O navă a marinei neozeelandeze a naufragiat în largul Insulelor Samoa, cei 75 de pasageri salvaţi
O navă a marinei neozeelandeze a naufragiat în largul Insulelor Samoa, cei 75 de pasageri salvaţi
Noua Zeelandă a anunţat duminică salvarea a 75 de pasageri de pe o navă marinei care a lovit un recif în largul Insulelor ...
Ungaria: Manifestaţie la Budapesta împotriva ”propagandei guvernamentale” în mass-media
Ungaria: Manifestaţie la Budapesta împotriva ”propagandei guvernamentale” în mass-media
Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta în faţa sediului radioului public ungar pentru a protesta împotriva ...
Anunț oficial pentru clienții Electrica Furnizare. Ce li se va spune
Anunț oficial pentru clienții Electrica Furnizare. Ce li se va spune
Pe un model utilizat și de alți asigurători în relația cu furnizorii de utilități, Pool-ul de Asigurare Împotriva ...