Restricţii pe autostrada A1 pentru lucrări la carosabil

Circulaţia rutieră este restricţionată, miercuri, pe Autostrada A1, atât pe tronsonul Bucureşti - Piteşti, cât şi pe porţiunea Sibiu - Deva, pentru lucrări de reparaţii la carosabil.
Economica.net - mie, 08 aug. 2018, 07:35
Restricţii pe autostrada A1 pentru lucrări la carosabil

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia va fi restricţionată până la ora 18.00 pe autostrada A1 Deva – Sibiu, la kilometrii 273-272, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, pe sensul către Sebeş, şi pe tronsonul Sibiu – Deva, la kilometrul 275+800 de metri, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, pe sensul Sebeş către Sibiu.

De asemenea, pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, traficul va fi restricţionat până la ora 17.00 la kilometrii 50 – 52, pe a doua bandă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...