Noua Lege a Pensiilor: Cum se va calcula pensia minimă

Modificările aduse în proiectul pentru noua Lege a Pensiilor prevăd ca pensia minimă să se calculeze raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv.
Economica.net - joi, 09 aug. 2018, 18:09
Noua Lege a Pensiilor: Cum se va calcula pensia minimă

Astfel, persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară.

Şi asta în timp ce persoanele cu vechime între 10 ani și 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe țară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe țară.

În cazul în care, din calculul pensiei rezultă o sumă mai mare, atunci persoana o va primi pe aceasta.

„Formula a fost introdusă pentru a remedia o inechitate prevăzută de legislația în vigoare, din cauza căreia nu se făcea nicio diferențiere în funcție de anii lucrați între beneficiarii de pensie minimă. Adică, în practică se ajunge în situația în care un pensionar care a lucrat 12 ani, spre exemplu, să primească la fel cu unul care a lucrat 35 de ani, dar pe salariul minim pe economie”, se arată în noua Lege a Pensiilor.

Pe aceeaşi temă:

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...