Turcia „va boicota” aparatele electronice americane – Erdogan

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că ţara sa va 'boicota' aparatele electronice americane, în contextul în care relaţiile între Ankara şi Washington s-au tensionat puternic în ultimele săptămâni, după ce SUA au impus sancţiuni şi au ridicat tarifele la importurile de aluminiu şi oţel din Turcia, în urma unei dispute legate de încarcerarea de către Ankara a unui pastor evanghelic american, informează AFP şi Reuters.
Economica.net - mar, 14 aug. 2018, 11:46
Turcia

‘Vom aplica un boicot împotriva produselor electronice americane. Ei au iPhone, dar există şi Samsung pe de altă parte’, a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Ankara.

iPhone este aparatul emblematic al brandului american Apple, iar Samsung este gigantul electronicii sud-coreene.

‘Avem de asemenea Vestelul nostru’, a spus în continuare Erdogan, referindu-se la o marcă electronică turcă.

Produsele Apple sunt cele mai utilizate în Turcia, inclusiv de către preşedintele Erdogan care se fotografiază regulat cu un iPhone sau iPad în mână.

În timpul puciului eşuat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, el îşi chemase susţinătorii în stradă prin aplicaţia telefonică FaceTime, dezvoltată de Apple.

Erdogan a spus că Turcia a luat măsurile necesare cu privire la economie, pe fondul unei puternice deprecieri a monedei naţionale lira în urma disputei cu Washingtonul, dar este important ca ea să menţină o poziţie politică fermă.

Declaraţiile virulente ale preşedintelui turc survin în timp ce Ankara şi Washingtonul, două ţări aliate în cadrul NATO, traversează o criză diplomatică, care a accelerat căderea lirei turceşti.

După mai multe luni de tensiuni, relaţiile s-au deteriorat şi mai mult luna trecută în legătură cu detenţia în Turcia a pastorului american, Andrew Brunson.

SUA au instituit sancţiuni împotriva a doi miniştri turci, iar Ankara a replicat prin măsuri similare. Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri dublarea taxelor la importurile de oţel şi aluminiu din Turcia.

Erdogan a pus deprecierea lirei turceşti pe seama unui ‘complot politic’ urzit, potrivit lui, din SUA.

‘Ei (americanii) nu ezită să utilizeze economia ca pe o armă’, a declarat el marţi, asigurând totodată că economia turcă funcţionează ‘ca un ceas, slavă lui Allah’.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...