Trump susţine că tarifele sale pentru importurile de oţel vor salva industria americană

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că tarifele sale pentru oţelul străin salvează industria americană şi a prezis că în viitor producătorii americani de oţel se vor confrunta în mare parte cu o competiţie internă, relatează Wall Street Journal, preluată de Reuters.
Economica.net - joi, 16 aug. 2018, 05:29
Trump susţine că tarifele sale pentru importurile de oţel vor salva industria americană

Într-un interviu de 20 de minute acordat ziarului, Trump a spus că unii s-ar putea plânge că oţelul este „puţin mai scump” pe termen scurt din cauza taxelor vamale, dar a precizat că preţurile vor scădea în cele din urmă, scrie Agerpres.

El a mai spus că taxele de 25% pe importurile de oţel vor salva o industrie importantă pentru securitatea naţională a SUA.

Ca rezultat al aplicării noilor tarife, competiţia va fi „internă, cum era în zilele de demult când chiar aveam oţel şi U.S. Steel era cea mai mare companie a noastră”, a mai declarat Trump pentru Wall Street Journal.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...