Oltchim opreşte producţia şi intră în revizie generală

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea a anunţat că revizia generală programată pentru acest an se va derula în perioada 1 - 11 septembrie.
Economica.net - vin, 17 aug. 2018, 17:36
Oltchim opreşte producţia şi intră în revizie generală

„În această perioadă activitatea de producţie va fi întreruptă total în vederea realizării lucrărilor de mentenanţă, inspecţiilor tehnice şi verificărilor specifice unei revizii generale. Aceste lucrări sunt realizate, în raport de specificul lor, atât cu firme specializate, cât şi cu forţa de muncă proprie şi au buget alocat din surse proprii”, arată un comunicat al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Reprezentanţii Oltchim spun că activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, societatea având stocuri de produse finite care acoperă integral obligaţiile contractuale din această perioadă.

Oltchim a raportat în primul semestru afaceri de 577 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar profitul net a urcat de trei ori, la 84 milioane lei.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
România și Spania au semnat un Memorandum pentru intensificarea cooperării în domeniul economiei sociale
Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu, şi vicepreşedintele Guvernului Spaniei, Yolanda Diaz Perez, ministrul Muncii şi Economiei Sociale, au semnat, la......
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Taxă de timbru mai mică cu peste 50% pentru partaj, divorț și cereri familiale potrivit unei legi din 2024
Începând cu 3 noiembrie 2024, Legea nr. 268/2024 a adus reduceri substanțiale și scutiri pentru taxele de timbru aplicate ...
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte mare asupra securității din Asia de Est
Ministrul japonez de Externe, Takeshi Iwaya: Intrarea trupelor nord-coreene în războiul din Ucraina va avea un impact foarte ...
Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, ...
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ...