Corpul de Control al premierului verifică plăţile pentru construcţia metroului de Drumul Taberei

Corpul de Control al primului ministru verifică modul în care au fost derulate contractele pentru magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor, iar Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează cum a ajuns Metrorex în situaţia să îi despăgubească pe constructori cu 188 milioane de lei.
Economica.net - mie, 22 aug. 2018, 10:40
Corpul de Control al premierului verifică plăţile pentru construcţia metroului de Drumul Taberei

Conform unor decizii din instanţă, Metrorex trebuie să despăgubească asocierea ASTALDI S.p.A – FCC Construccion SA, DELTA ACM 93 SRL, AB CONSTRUCT SRL pentru revendicări solicitate în perioada 2011-2015.

„Metrorex face acum toate demersurile pentru achitarea datoriei de 188 milioane de lei (aproximativ 40 miliioane de euro) stabilite printr-o hotărâre a instanței în anul 2017, rămasă definitivă și irevocabilă în mai 2018, fără a afecta activitatea societății”, menţionează reprezentanţii companiei.

De asemenea, aceştia îi contrazic pe sindicalişti şi spun că circulația trenurilor de metrou cu călători se desfășoară în condiții de siguranță.

„Societatea respectă reglementările și normele în vigoare. Atât Metrorex, cât și instituțiile cu atribuții în controlul activităților privind siguranța circulației, verifică în permanență respectarea procedurilor, iar eventualele evenimente apărute în circulația trenurilor sunt investigate de Agenția de Investigare Feroviară Română – AGIFER. În urma acestor investigații rezultă, după caz, măsuri care sunt puse în aplicare de către Metrorex”, explică oficialii Metrorex.

Noua structură organizatorică a societății, aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor, în vigoare începând din 1.08.2018, nu presupune suplimentarea numărului de personal, față de cifra aprobată în Bugetul de Venituri și Cheltuieli și nici depășirea fondului de salarii prevăzut în bugetul societății. Prin noua organigramă au fost reorganizate atribuțiile pentru eficientizarea activității Metrorex.

Pentru optimizarea activităților de exploatare și infrastructură, luna aceasta a fost avizat de Adunarea Generală a Acționarilor, un memorandum pentru suplimentarea numărului de personal, în primă fază, cu 354 de angajați. Acesta se află în analiză la direcțiile de specialitate din Ministerul Transporturilor pentru a fi înaintate spre aprobare Guvernului României. De asemenea, sunt previzionate în bugetul pe 2019 încă 947 de noi angajări pentru deservirea magistralei 5 de metrou (Drumul Taberei- Eroilor). Numărul angajaților va mai fi suplimentat în funcție de punerea în exploatare cu călători și a altor obiective de investiții.

Bugetul societății Metrorex pentru anul acesta a fost aprobat cu un deficit de finanțare (pierdere) de 95.363,98 mii lei, pentru că la finele anului 2017, societății nu i-a fost alocată subvenția pentru transportul de călători cu metroul aferentă trimestrului IV, nefiind îndeplinite procedurile legale deși suma era alocată pentru bugetul de stat pentru anul 2017. Acest fapt a fost constatat de controlul Curții de Conturi, situație ce se evaluează în acest moment pentru identificarea celor responsabili. Suma urmează să fie solicitată la rectificarea bugetară pentru anul 2018.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor comerciale din stațiile de metrou, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul cu Sindomet Servcom SRL.

În acest sens, Metrorex a notificat Sindomet Servcom SRL că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spațiilor comerciale din stațiile de metrou.

Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex și 75% pentru Sindomet iar începând cu 26.09.2017, procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex și 64% pentru Sindomet Servcom SRL. Veniturile realizate de către Metrorex SA în anul 2017 în baza acestui contract, sunt în valoare de 783 469 lei, pentru o suprafață închiriată de 5 900 mp.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...