Cioloş: Ar trebui să ajungem la anticipate. Orice soluţie e mai bună decât guvernul actual

Fostul premier, Fondatorul Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat joi, într-o conferinţă susţinută la Cluj alături de fostul ministru Anca Dragu, că actualul guvern actual trebuie să demisioneze şi să fie găsită o altă soluţie înainte de sfârşitul anului, inclusiv alegeri anticipate, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 23 aug. 2018, 09:13
Cioloş: Ar trebui să ajungem la anticipate. Orice soluţie e mai bună decât guvernul actual

„Eu am văzut că inclusiv lideri de la PSD şi chiar domnul Dragnea se plângeau că domnul Iohannis nu-şi jocă rolul de mediator. Dar hai să-l lase PSD pe domnul Iohannis să-şi joace rolul de mediator, rolul care e prevăzut în Constituţie, să trimită la plimbare pseudoguvernul pe care îl avem acum şi să înceapă discuţii cu forţele politice din Parlament. Cred că ar fi utile discuţii şi consultări inclusiv cu organizaţiile, cu societatea civilă, care de un an şi jumătate protestează în stradă, ca să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care politicienii aleşi de cetăţenii României să şi le asume în Parlament. Eu cred că soluţii, sunt mai multe soluţii, şi aş îndrăzni să spun că aproape orice soluţie e mai bună decât cea pe care o avem în momentul de faţă”, a spus Dacian Cioloş.

Întrebat care ar fi, din punctul său de vedere, soluţiile mai potrivite, Dacian Cioloş s-a referit inclusiv la alegeri anticipate.

„Nu e cazul să dau eu acum soluţii, când va fi momentul o să explic. Din punctul meu de vedere, pe termen scurt-mediu ar trebui să ajungem la alegeri anticipate. Dacă vrem să fim oneşti faţă de cetăţenii României, dacă vrem să găsim soluţii durabile la problemele care se acumulează de un an şi jumătate, ar trebui o majoritate politică relegitimată prin vot. Pentru că majoritatea politică pe care o avem în momentul de faţă am văzut ce a făcut cu încrederea primită în decembrie 2016. Sunt mai multe variante, cu avantaje şi dezavantaje, important este să începem să discutăm despre lucrurile astea şi să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului, din mai multe motive”, a mai spus fostul premier.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...