CM Tehnologia Informației va derula programul „Bucureștiul digital”

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat joi implementarea programului multianual "Bucureştiul digital - tehnologia informaţiei pentru servicii publice", cu un buget estimat de 161.614.700 lei, TVA inclus.
Economica.net - joi, 23 aug. 2018, 14:58
CM Tehnologia Informației va derula programul

Conform proiectului de hotărâre, programul se va derula prin intermediul Companiei Municipale Tehnologia Informaţiei în perioada septembrie 2018 – septembrie 2022.

„Tarifele aferente prestării serviciilor vor fi asigurate de la bugetul local şi urmează să fie stabilite pentru fiecare tip de serviciu sau activitate, fundamentate corect şi bazate pe costuri dimensionate economic şi o marjă de profit care să asigure condiţii de profitabilitate. Programul propus vizează realizarea unui sistem informaţional municipal, format din mai multe componente tehnologice strâns interconectate şi interdependente, care să acopere nevoile colaborative intra şi interinstituţionale la nivelul întregii municipalităţi, ce urmează a deservi toate compartimentele funcţionale ale Primăriei Municipiului Bucureşti, toate unităţile subordonate, precum şi companiile ce fac parte din Holdingul municipal”, prevede proiectul.

Printre beneficii sunt enumerate: reducerea prezenţei la ghişeu a cetăţeanului/agentului economic; acces facil la informaţii şi servicii publice de calitate prin intermediul mijloacelor electronice; reducerea gradului de birocraţie în instituţiile publice; scăderea timpilor de soluţionare a cererilor; completarea şi transmiterea online a diverselor solicitări, sesizări, înscrieri la audienţe; consultarea on-line a obligaţiilor de plată; creşterea gradului de interoperabilitate şi schimb standardizat de date în interiorul administraţiei publice locale.

Printre proiectele care fac parte din programul multianual se numără: informare călători RATB staţii de tramvai, de autobuz şi troleibuz (57 milioane lei); sistem videoconferinţă între PMB şi primăriile de sector (1,3 milioane lei), face recognition şi schimbare camere video Arena Naţională (3,9 milioane lei), update şi upgrade infrastructura hardware şi securitate Arena Naţională (3,9 milioane lei), soluţie hardware pentru integrarea de senzori, aplicaţie parking (20 milioane lei); portal web PMB (1,72 milioane lei), infrastructură IT&C Gomoiu (4,2 milioane lei), platforma cloud Municipal Bucureşti (17 milioane lei), infrastructura de securitate cibernetică CERT-Bucureşti (13,5 milioane lei), sistem informatic integrat metropolitan (7 milioane lei), sistem de management al incidentelor de siguranţă şi securitate publică (1,7 milioane lei), sistem pentru managementul integrat al fluxului de reciclare deşeuri (2,8 milioane lei), dezvoltare anul 2 şi 3 portal PMB (7,2 milioane lei), implementare management proiecte în cadrul PMB (1,4 milioane lei), implementare site-uri spitale (1,5 milioane lei), revizuire camere video din Centrul Vechi (1,7 milioane lei).

Te-ar mai putea interesa și
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de 1,24 de miliarde de euro, echivalentul a 1,2% din PIB, dar comparativ cu......
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
CFR anunță redeschiderea linia Stanceni – Lunca Bradului pentru circulaţia trenurilor cu tracţiune Diesel
La ora 11:09 s-a redeschis linia Stanceni - Lunca Bradului pentru circulaţia garniturilor cu tracţiune Diesel, iar trenurile ...
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
ANPIS anunță că 154.159 de persoane au beneficiat în luna octombrie de indemnizații de creștere a copilului
Numărul persoanelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului a fost, în luna octombrie 2024, de ...