Iranul cere Europei garanţii privind operaţiunile bancare şi vânzările de petrol

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a cerut luni statelor semnatare ale acordului nuclear din 2015 să acţioneze pentru salvarea acestei înţelegeri, din care Statele Unite s-au retras în mai anul acesta, transmite Reuters, care preia agenţia de presă iraniană IRNA.
Economica.net - mar, 28 aug. 2018, 05:48
Iranul cere Europei garanţii privind operaţiunile bancare şi vânzările de petrol

Într-o convorbire telefonică cu omologul său francez, Emmanuel Macron, Rouhani a solicitat garanţii privind operaţiunile bancare şi vânzările de petrol ale ţării sale, precum şi în domeniul asigurărilor şi transporturilor, după reluarea sancţiunilor americane suspendate în urma înţelegerii de acum trei ani.

„Iranul a acţionat conform tuturor promisiunilor sale din acordul nuclear, iar în ceea ce priveşte retragerea unilaterală a Americii (…) aşteaptă de la partenerii rămaşi să îşi pună în practică programele mai rapid şi mai transparent”, a spus preşedintele iranian, citat de IRNA.

Tot luni, la reuniunea anuală a ambasadorilor Franţei, Macron a reafirmat angajamentul Franţei faţă de menţinerea acordului din 2015, dar – arată Reuters – a reluat şi ideea unui dialog mai extins cu toate părţile implicate, privind programul nuclear iranian după 2025, înarmarea cu rachete a Iranului şi influenţa Teheranului în Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...