SUA: Planurile pentru arme imprimate 3D sunt din nou disponibile

Americanul Cody Wilson, fondatorul firmei Defense Distributed, a anunţat marţi că va vinde online şi va livra pe unităţi flash planuri pentru imprimarea tridimensională de arme, informează Reuters.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 05:24
SUA: Planurile pentru arme imprimate 3D sunt din nou disponibile

Un judecător federal din SUA interzisese luni difuzarea gratuită online a fişierelor necesare pentru producerea de arme cu ajutorul unei imprimante 3D; practic, decizia sa a susţinut interdicţia de urgenţă pronunţată de o instanţă inferioară în urmă cu câteva săptămâni.

Wilson a declarat într-o conferinţă de presă că „oricine vrea aceste fişiere le va obţine. Le voi vinde. Le voi livra”.

Defense Distributed susţine că accesul online la planurile respective este garantat de Constituţia SUA, prin primul amendament, referitor la libertatea de exprimare, şi cel de-al doilea, care le asigură americanilor dreptul de a deţine şi purta arme.

Printre armele care pot fi imprimate 3D folosind planurile se numără şi puşca semiautomată de asalt AR-15, folosită în câteva atacuri împotriva unor grupuri mari de persoane din SUA. Districtul Columbia, unde se află capitala federală Washington, şi 19 state americane au dat în judecată guvernul Statelor Unite, în iulie, susţinând că publicarea planurilor le permite infractorilor să obţină cu uşurinţă arme.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de cel puțin un miliard de dolari pentru extragerea litiului în Bolivia
Investiție de cel puțin un miliard de dolari pentru extragerea litiului în Bolivia
Guvernul Boliviei şi consorţiul CBC din China, care include producătorul de baterii CATL, au semnat un acord conform căruia CBC va construi două unităţi de extracţie directă a litiului,......
Stellantis și Foxconn au creat un JV care va produce și vinde semiconductori pentru industria auto
Stellantis și Foxconn au creat un JV care va produce și vinde semiconductori pentru industria auto
Producătorul auto Stellantis și asamblatorul chinez de iPhone, Foxconn, au creat un joint venture 50-50 pentru a proiecta ...
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul chinez de automobile BYD a stabilit ținte negociabile de reducere a prețurilor pentru furnizorii de achiziții ...
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gigantul rus, controlat de stat, Gazprom presupune că nu va mai trimite gaz în Europa prin Ucraina după 31 decembrie în ...