Up România lansează o platformă de achiziţii pentru bunuri şi servicii destinată IMM-urilor. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de euro

Up România, unul dintre cei mai mari emitenţi de tichete valorice din ţara noastră, a lansat platforma Up Achiziţii, prin care facilitează accesul companiilor mici şi mijlocii la furnizori de produse şi servicii. Aplicaţia a fost dezvoltată în Turcia şi a presupus o investiţie de 1,5 milioane de euro, asigurată de către grupul francez Up.
Lidia Neagu - mie, 29 aug. 2018, 10:44
Up România lansează o platformă de achiziţii pentru bunuri şi servicii destinată IMM-urilor. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de euro

„Din interacţiunea constantă cu clienţii am ajuns să cunoaştem foarte bine situaţiile cu care se confruntă, una dintre ele fiind resursele importante pe care o firmă trebuie să le aloce pentru achiziţii. Ne-am dat seamă că noi putem face legătura dintre companii şi furnizori, că putem fi o verigă importantă în această zonă şi am decis să ne implicăm cu toată energia în acest proiect”, a declarat Elena Pap, director general al Up România.

România este prima ţară în care grupul a lansat platforma, modelul urmând să fie replicat şi în alte ţări.

Cu ajutorul Up Achiziţii, companiile pot cumpăra, pentru început, articole de birotică şi papetărie, apă şi servicii de curierat, cu reduceri de până la 60% în funcţie de serviciile şi volumele alese. În perioada următoare, compania va extinde gama de produse la carburanţi (printr-un parteneriat cu Mol) şi pe segmentul sigurărilor generale şi medicale. În prezent, furnizorii sunt reprezentaţi de Fan Courier pentru curierat, Austral pe segmentul de papetărie şi H2On pentru apă, cafea şi ceai.

Accesul la Up Achiziţii este gratuit, serviciul fiind disponibil pe tot teritoriul ţării. Pentru primul an de funcţionare, Up România estimează că vor vor apela la platformă în jur de 2.000-3.000 de firme, care vor face achiziţii totale de circa 500.000 de euro.

„Înainte de a lansa platforma am efectuat un studiu în rândul clienţilor noştri, iar în ultima lună s-au făcut şi teste. Peste 80% dintre clienţii noştri sunt IMM-uri şi sper să colaborăm cu cât mai mulţi. În această lună de teste am descoperit că apetitul pentru un astfel de produs este mare în rândul clienţilor noştri”, a explicat Elena Pap.

Ideea lansării acestei platforme este rezultatul a 16 ani de activitate în România, timp în care Up România și-a construit un portofoliu de clienți format din peste 15.000 de IMM-uri și 750.000 de angajați. 

Up România are în portofoliu mai multe tipuri de produse: tichete de masă, tichete cadou, tichete de vacanţă, tichete sociale şi tichete de creşă, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori.

Grupul Up estep rezent în 19 ţări, care deserveşte 26,6 de milioane de persoane din întreaga lume prin zeci de mărci de produse şi servicii: tichete, carduri sau aplicații mobile.

Pe piaţa românească a tichetelor activează trei jucători principali – Edenred, Sodexo şi Up România (fostă Cheque Dejeuner), care formează, împreună, Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET), membră a Social Vouchers International Association (SVIA) din 2017, precum și compania Cuget Liber.

Potrivit estimărilor reprezentanţilor Up România, piaţa de beneficii pentru angajaţi se ridică la 1,3 miliarde de euro, fără a contabiliza valoarea tichetelor de vacanţă oferite bugetarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...