Acesta a fost cel mai mare declin înregistrat într-o singură zi de moneda argentiniană după ce a fost lăsat să floteze liber în luna decembrie 2015. Peso-ul a coborât miercuri până la valoarea record de 34,10 unităţi pentru un dolar şi de la începutul acestui an s-a depreciat cu 45,3% în raport cu dolarul american, ceea ce a impus intervenţii semnificative ale Băncii Centrale.
Deprecierea peso-ului a determinat Argentina să se adreseze FMI pentru o linie de credit de 50 de miliarde de dolari la începutul acestui an. În cadrul acestui acord, guvernul de la Buenos Aires a promis că va urgenta planurile de reducere a deficitului fiscal. Însă având în vedere continuarea deprecieri peso-ului, care face rambursarea datoriilor în dolari mai scumpă, investitorii sunt îngrijoraţi că ajutorul FMI ar putea să nu fie suficient.
„Am dat instrucţiuni personalului FMI să reexamineze calendarul programului financiar”, a spus Christine Lagarde, care a precizat că discutat miercuri acest subiect cu preşedintele Mauricio Macri. Directorul FMI a mai spus că autorităţile de la Buenos Airs s-au angajat să îşi revizuiască planurile economice „pentru a izola mai bine Argentina de recentele evoluţii de pe pieţele financiare internaţionale, inclusiv prin politici monetare şi fiscale întărite”.
Potrivit datelor oficiale, Argentina are de rambursat anul viitor datorii în monedă locală şi valută în valoare de 24,9 miliarde de dolari. În luna iunie a acestui an FMI şi Argentina au încheiat un acord de împrumut de 50 de miliarde de dolari, iar o primă tranşă de 15 miliarde de dolari a fost deja eliberată.