Moody’s a coborât ratingul Ford la cel mai scăzut nivel din categoria investment grade

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a coborât, miercuri, ratingul atribuit constructorului auto Ford Motor Co. până la "Baa3", cel mai mic calificativ din categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii), şi totodată i-a asociat o perspectivă "negativă", ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă, informează CNBC.
Economica.net - joi, 30 aug. 2018, 07:31
Moody's a coborât ratingul Ford la cel mai scăzut nivel din categoria investment grade

Al doilea mare producător auto american se confruntă cu o diminuare a marjelor de profit în America de Nord, câştiguri modeste în China şi pierderi în America de Sud şi Europa. Directorul general de la Ford, Jim Hackett, şi echipa sa au lansat un plan global de restructurare în valoare de 25 de miliarde de dolari, însă Moody’s avertizează că a putea dura mai mulţi ani până când acest program se va traduce în performanţe mai bune.

„Succesul ar putea fi pus sub semnul întrebării datorită faptului că, simultan, vor trebui rezolvate probleme serioase de performanţă la mia multe divizii”, a subliniat Moody’s, adăugând că menţine o perspectivă „negativă” asupra ratingului Ford ca urmare a modificărilor dificile pe care producătorul auto va trebui să le adopte.

Agenţia de evaluare avertizează că ratingul Ford ar putea să suporte o nouă retrogradare, ajungând în categoria junk, până la mijlocul anului următor dacă nu vede „progrese clare” cu planul său de relansare. În sens invers, şansele ca ratingul Ford să fie îmbunătăţit până în 2020 sunt „foarte mici”, spune Moody’s. Acest lucru ar fi posibil dacă grupul execută cu succes strategia lui Hackett, care vizează o marjă operaţională de 10% în America de Nord şi să redevină competitiv în China.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. În anul 2017, Ford România a renunţat la producţia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova şi a demarat producţia SUV-ului EcoSport.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...