Primarul Sectorului 5 spune că a făcut rost de bani pentru construirea de drumuri şi locuinţe pentru tineri

Daniel Florea, edilul Sectorului 5, spune că a obţinut o economie de 204 milioane de lei din refinanţarea întregii datorii a Primăriei şi că va folosi aceste fonduri pentru construirea de drumuri şi locuinţe pentru tineri şi specialişti în zona Antiaeriană. 
Anemona Andone - joi, 30 aug. 2018, 16:35
Primarul Sectorului 5 spune că a făcut rost de bani pentru construirea de drumuri şi locuinţe pentru tineri

„Astăzi (28 august – n.r.) am semnat acordul de refinanțare pentru întreaga datorie a Sectorului 5, de aproape 800 de milioane de lei, contractată între 2005 și 2008. Această datorie a dus Sectorul 5 la un grad de îndatorare de 33% și a făcut practic imposibilă orice investiție majoră. În urma refinanțării, am ajuns la un grad de îndatorare de 20% și am degrevat bugetul local de aproape 204 milioane de lei”, explică Daniel Florea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, aceste fonduri reprezintă suma taxelor și impozitelor tuturor cetățenilor Sectorului 5 pentru o perioadă de 2 ani, reabilitarea termică a 120 de blocuri, reabilitarea și modernizarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 5 sau reabilitarea și modernizarea tuturor spațiilor verzi pe care le avem în administrare.

„Întrucât avem fonduri în buget pentru aceste investiții, economia rezultată în urma refinanțării o putem folosi pentru lansarea marilor noastre proiecte de infrastructură”, adaugă edilul Sectorului 5.

Mai exact, el spune că Primăria Sectorului 5 va demara următoarele proiecte:

– va construi un nou drum, de 4 benzi și 7,4 km, pe traseul liniei ferate dezafectate Progresu-Cotroceni;

– va începe închiderea inelului median de circulație al Capitalei, prin construirea unui drum de 4 benzi între Strada Brașov și Șoseaua Alexandriei, lucrare pe care o vom continua împreună cu Primăria Municipiului București până la joncțiunea cu Strada Luică

– va demara construirea celor 14.760 de locuințe pentru tineri și pentru specialiști, în zona Antiaeriană, investiție deja aprobată prin Ordinul Viceprimistrului-Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

„Lucrăm la aceste proiecte majore pentru Sectorul 5 și pentru Capitală de 2 ani de zile, împreună cu Guvernul României – MDRAP, Guvernul Franței – Agentia Nationala de Regenerare Urbana și Agentia Nationala pentru Locuinte- și cu Banca Mondială, iar în acest moment avem resurse financiare pentru a le începe”, a spus în finalul prezentării sale edilul Sectorului 5.

Nu este clar din această prezentare dacă şi la drumul nou de pe traseul căii ferate Progresu – Cotroceni va lucra împreună cu Primăria Capitalei, care a demarat la rândul său un proiect similar. Surse din cadrul Primăriei Capitalei au declarat anterior pentru Economica.net că primăria de sector nu poate susţine financiar o astfel de investiţie.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...