”Turcia are nevoie de sisteme S-400. Acordul în legătură cu acest subiect este încheiat şi, cu voia Domnului, noi le vom obţine în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat Erdogan în cadrul unei ceremonii cu caracter militar.
Aceste declaraţii survin în timp ce relaţiile dintre Ankara şi Washington au devenit puternic tensionate în ultimele săptămâni şi Washingtonul şi-a exprimat preocuparea în legătură cu faptul că Turcia, ţară membră a NATO, se echipează cu armament rusesc.
Turcia şi Rusia afirmă că un acord a fost deja încheiat şi Ankara susţine că livrarea de S-400, un sistem antirachetă şi de apărare antiaeriană ce concurează cu cel american, Patriot, ar putea interveni începând de anul viitor.
Washingtonul consideră că achiziţionarea de sisteme S-400 de către Turcia pune o dublă problemă: cel de compatibilitate cu sistemele NATO şi cel privind protecţia de secrete tehnologice ale avionului de luptă american F-35, pe care Ankara doreşte să-l cumpere şi despre care se spune că poate evita S-400.
Turcia ”are nevoie de F-35”, a declarat Erdogan vineri. SUA ”le furnizează sau nu le furnizează. Nu ştiu. Dacă le furnizează, atunci ei vor demonstra că-şi ţin angajamentele”, a continuat preşedintele turc.
Relaţiile dintre Turcia şi SUA au devenit puternic tensionate în ultimele săptămâni din cauza încarcerării, apoi a plasării în arest la domiciliu la Izmir (vest), a unui pastor american acuzat de Ankara de ”spionaj şi de activităţi teroriste”.
Aceste tensiuni au precipitat îndeosebi prăbuşirea lirei turceşti, care a pierdut circa 40 % din valoarea sa de la începutul anului.
”Eforturile ce vizează provocarea prăbuşirii sectoarelor economic şi militar ale Turciei din cauza unui proces în curs la Izmir (…) sunt absolut inexplicabile”, a mai spus Erdogan.