În perioada analizată se constată, de asemenea, o scădere a numărului total de licitaţii cu circa 20%, precum şi o dublare a valorii medii a creanţelor negarantate de la 850 euro în 2017 la 1.700 euro în 2018. Variaţiile foarte mari de la un an la altul demonstrează că în 2018 a devenit neprofitabil pentru creditori să-şi vândă portofoliile de creanţe. Aceasta este o consecinţă a modificării la început de an a Codului Fiscal, potrivit căreia un creditor nu poate înregistra ca pierdere mai mult de 30% din portofoliul său de credite neperformante, restul fiind înregistrat ca venit, semnalează studiul realizat de DCA (Debt Collection Agency),
„Un creditor ajunge să plătească taxă pe venit, dar care este de fapt format şi din pierderi. Iar dacă creditorul decide să-şi vândă creditele neperformante, preţul primit se va adăuga şi el la venit. În acest fel, un creditor ajunge să plătească un impozit pe venit mult prea mare, care îl descurajează să-şi mai vândă creanţele”, sunt de părere realizatorii studiului.
Aceştia explică că „dublarea valorii medii a creanţelor negarantate reprezintă o consecinţă a portofoliilor reduse de credite neperformante disponibile spre vânzare în piaţă şi a cererii crescute din partea colectorilor de creanţe de a cumpăra într-un context în care se aşteaptă noi modificări legislative la orizont menite să îngrădească şi mai mult acest segment de piaţă”.
Volumul cel mai mare de creanţe negarantate disponibile spre vânzare, în ianuarie-august 2018, a venit de la companiile de telefonie mobilă şi alte utilităţi, reprezentând circa 75% din total, versus 45% în ianuarie-august 2017. Tot aici se poate observa o scădere cu 20% a numărului de creanţe disponibile. Cu toate acestea, valoarea portofoliilor a crescut cu 10% in 2018, faţă de ianuarie – august 2017.
Pe locul doi ca volum de creanţe negarantate disponibile spre vânzare, la distanţă mare faţă de sectorul utilităţilor, au fost creanţele venite de la instituţiile financiare nebancare, deşi acestea au înregistrat o scădere de 84% de la un an la altul, în vreme ce valoarea lor a coborât cu doar 21%. Dacă în perioada ianuarie – august 2017 creanţele IFN-urilor reprezentau circa 42% din total, în ianuarie – august 2018, acestea au coborât la 15% din total.
Pe locul trei se află creanţele negarantate venite din sectorul bancar, numărul acestora scăzând cu circa 70% în 2018 faţă de 2017, în vreme ce valoarea portofoliilor a coborât cu doar 57%. Din totalul de creanţe negarantate disponibile spre vânzare, acestea reprezentau anul trecut circa 13%, coborând în 2018 la 8%.