Dăncilă: Soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare

Soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare, a anunţat miercuri prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 10:10
Dăncilă: Soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare

„Guvernul României nu va accepta ca drepturile românilor la pensii, salarii, sănătate să fie periclitate de lupta politică. Am încercat în ultima perioadă să-l facem pe domnul preşedinte Iohannis să înţeleagă faptul că rectificarea bugetară trebuie aprobată, pentru a nu afecta bunul mers al economiei. Mi-aş fi dorit ca acest proiect deosebit de important pentru români să fie obiectul, rezultatul unui consens între două instituţii importante ale statului – Preşedinţie şi Guvern. Orice situaţie complexă, însă, are cel puţin o soluţie, iar soluţia aleasă de Guvern este să meargă mai departe cu adoptarea rectificării bugetare. Ne-am îndeplinit obligaţia de a cere CSAT un punct de vedere, ne îndeplinim responsabilitatea de a asigura continuitatea în finanţare”, a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit şefei Executivului, oamenii au nevoie de investiţii, de medicamente, de pensii şi salarii livrate la timp, fermierii afectaţi de virusul pestei porcine au nevoie de sprijin financiar, iar agricultorii au nevoie de banii din subvenţii la timp, pentru a putea începe lucrările.

Totodată, ea a precizat că a primit „cu uimire” declaraţia de marţi a preşedintelui Klaus Iohannis.

„Până la un punct pot înţelege nemulţumirea preşedintelui legată de diminuarea unor fonduri pe care nu le-a cheltuit şi îl asigur încă o dată că nicio instituţie a statului nu va rămâne fără bani pentru funcţionare. De aceea, am primit cu uimirea declaraţia de ieri a preşedintelui şi consider că pentru a nu exista niciun dubiu în legătură cu motivele pentru care a fost suspendată şedinţa CSAT este nevoie ca stenogramele acestei şedinţe să fie desecretizate”, a mai afirmat Dăncilă.

Te-ar mai putea interesa și
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia......
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...