Clever Taxi: Regulamentul Primăriei privind organizarea şi executarea activităţii de taxi în Capitală expune România la riscul de infringement

Decizia Primăriei Municipiului Bucureşti de a supune la vot regulamentul cadru de organizare şi executare a activităţii de taxi în Capitală expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement, Comisia Europeană fiind sesizată încă din luna decembrie 2017 cu privire la iniţiativa PMB de a interzice accesul liber la aplicaţiile de tip agregator, susţin reprezentanţii Clever Taxi într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 06 sept. 2018, 09:16
Clever Taxi: Regulamentul Primăriei privind organizarea şi executarea activităţii de taxi în Capitală expune România la riscul de infringement

„În prezent, Comisia Europeana investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum şi modalitatea lipsită de transparenţă în care a fost adoptat”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în cadrul dezbaterilor din ultimele luni, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicaţiilor şi alte autorităţi ale statului şi-au manifestat susţinerea faţă de activitatea liberă a aplicaţiilor de tip agregatoare pe piaţa de transport public, iar Consiliul Concurenţei a declarat că existenţa aplicaţiilor contribuie la creşterea gradului de concurenţă.

„Pe parcursul acestor luni, zeci de mii de bucureşteni au semnat petiţii pentru menţinerea în forma actuală a aplicaţiilor de tip agregatoare. Adoptarea acestui regulament va afecta peste un milion de bucureşteni, atât consumatori, cât şi şoferi de taxi. Sprijinul pentru existenţa acestor aplicaţii a fost exprimat şi de către numeroase asociaţii profesionale şi ONG-uri din industria transportului. Regulamentul pe care Primăria Capitalei îl propune nu este susţinut de niciuna din părţile direct afectate şi contravine legilor naţionale şi directivelor europene”, se menţionează în comunicat.

Clever Taxi a fost fondată în 2010 şi este prima aplicaţie de e-hailling din România care permite plata cursei cash sau cu cardul. Începând cu iunie 2017, Clever Taxi a fost cumpărat de grupul Intelligent Apps.

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora ora 16,00, printre proiectele aflate pe ordinea de zi figurând şi regulamentul-cadru pentru serviciul public de transport în regim de taxi.

Regulamentul-cadru pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport în regim de taxi a fost reintrodus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, după ce pe data de 26 martie primarul general, Gabriela Firea, anunţa amânarea dezbaterii lui, în contextul modificărilor care urmau să fie aduse Legii taximetriei.

„Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi nu se pot executa decât de către dispecerii taxi autorizaţi de autoritatea de autorizare a Primăriei Municipiului Bucureşti, în condiţiile în care se asigură posibilitatea clientului de a apela la aceste servicii prin comenzi telefonice sau orice alte mijloace (aplicaţii informatice, comenzi on-line pe site-ul web al dispeceratului taxi) şi de a le transmite prin staţia radio de emisie-recepţie către taximetrist”, prevede regulamentul.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...