Programul „Mierea în şcoli”, de la 1 ianuarie 2019

Programul "Mierea în şcoli" va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, ceea ce înseamnă că 1,4 milioane de copii vor primi un borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie internă, a anunţat, joi, Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - joi, 06 sept. 2018, 15:07
Programul

„Programul ‘Mierea în şcoli’ este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual. Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere. Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul”, a susţinut Daniel Botănoiu, la evenimentul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă.

Acesta a precizat că se lucrează în prezent la introducerea unui sistem de holograme pe borcanele de miere pentru a dovedi calitatea şi trasabilitatea produselor româneşti, la fel ca în cazul vinurilor.

„Dorim să introducem acel sistem de holograme, la fel ca în cazul vinurilor, să ştim la orice moment cine este producătorul, când a produs, locul, zona. Astfel, dovedim calitatea produselor româneşti, trasabilitatea lor. L-am rugat pe domnul Fetea (preşedintele ACA, Ioan Fetea – n. r.) să ne dea o mână de ajutor ca să putem duce produse de calitate ridicată copiiilor noştri”, a spus reprezentantul MADR.

În legătură cu Programul Naţional Apicol, care are o alocare de 32 de milioane de lei anual, Botănoiu a precizat că va veni noul program şi de aceea vor trebui discutate cu ACA măsurile ce urmează să fie finanţate, sprijinul apicultorilor fiind unul esenţial.

„Trebuie să avem un program mult mai aplicat, să depăşească graniţa celor 4.800 de beneficiari pe care îi avem astăzi, pentru că numărul apicultorilor este mult mai mare decât al celor care aplică Programul Naţional Apicol”, a adăugat Botănoiu.

Prin intermediul Programului Naţional Apicol 2017 – 2019, apicultorii au la dispoziţie fonduri în valoare de 97,62 milioane de lei, cu o alocare de 32,54 milioane de lei pentru fiecare an.

Sprijinul financiar este destinat achiziţionării de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, mătci şi/sau familii de albine. De asemenea, mai pot fi procurate cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral sau măturător, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox prin intermediul cooperativelor agricole.

Potrivit datelor ACA, în ultimii doi-trei ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 500-600 de grame pe locuitor pe an, însă de 3-4 ori mai puţin comparativ cu 1,5 kilograme de miere consumate în Olanda şi Belgia sau cele două kilograme în Germania şi chiar trei kilograme în ţările nordice.

Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) sărbătoreşte anul acesta 60 de ani de existenţă, evenimentul fiind marcat la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare în Apicultură din Bucureşti.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membri ACA, având un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...