Veniturile nete ale celor mai mulţi medici şefi de secţie din unele spitale judeţene s-au dublat în ultimul an – ANALIZĂ

Cei mai mulţi medici şefi de secţie ai spitalelor judeţene de urgenţă din Timişoara, Suceava, Vâlcea şi Brăila au avut în aprilie 2018 venituri nete cel puţin duble faţă de cele încasate în aprilie 2017, reiese dintr-o analiză realizată de Economica.net. 
Cristina Şomănescu - lun, 10 sept. 2018, 18:34
Veniturile nete ale celor mai mulţi medici şefi de secţie din unele spitale judeţene s-au dublat în ultimul an - ANALIZĂ

Majorările succesive aplicate de Guvern asupra salariilor medicilor din spitale se văd în veniturile încasate de aceştia în luna aprilie.

De exemplu, veniturile nete ale celor mai mulţi şefi de secţie din patru spitale judeţene de urgenţă analizate sunt de cel puţin două ori mai mari în aprilie 2018 decât cele din aceeaşi lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Economica.net cu datele oficiale ale unităţilor medicale.

Economica.net a studiat veniturile nete ale şefilor de secţie din patru spitale de urgenţă, situate în Nordul (Suceava), Sudul (Vâlcea), Estul (Brăila) şi Vestul ţării (Timişoara), alese în funcţie de disponibilitatea datelor oficiale comparabile. Iată ce am găsit:

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

Şefii secţiilor ATI, ORL, Oftalmologie, Diabet, Gastroenterologie, Medicină Internă, Cardiologie, Neurologie şi Reumatologie au încasat „în mână” salarii nete de cel puţin două ori mai mari în aprilie 2018 decât în aceeaşi lună din anul 2017, reiese din datele oficiale ale spitalului, comparate de Economica.net. 

Medic primar şef ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de circa 18.200 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de aproape 9.100 de lei.

Medic primar şef ORL la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de circa 13.300 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 5.600 de lei.

Medic primar şef Oftalmologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de circa 13.300 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 5.600 de lei.

Medic primar şef Diabet Boli de Nutriţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de peste 12.800 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de peste 5.700 de lei.

Medic primar şef Gastroenterologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de peste 12.100 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de peste 5.900 de lei.

Medic primar şef Medicină Internă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 12.000 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de peste 5.300 de lei.

Medic primar şef Cardiologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 16.500 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 8.800 de lei.

Medic primar şef Neurologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 16.000 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de aproape 5.800 de lei.

Medic primar şef Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 13.900 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 6.350 de lei.

Medic primar şef Reumatologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava

  • aprilie 2018, salariu net de 12.200 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 4.800 de lei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

Majoritatea şefilor de secţie ai Spitalului Judeţean de Urgenţă din Vâlcea au avut venituri nete cel puţin duble în aprilie 2018 faţă de cele din aprilie 2017, reiese din datele oficiale ale unităţii medicale, comunicate la solicitarea Economica.net.

Iată, pe larg, cum au crescut veniturile nete încasate de şefii de secţie ai spitalului judeţean din Vâlcea în aprilie 2018 faţă de nivelurile din aprilie 2017:

Medic primar şef ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 21.200 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 12.200 de lei.

Medic primar şef de secţie Boli Infecţioase la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 19.400 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de circa 13.000 de lei.

Medic primar şef de secţie Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de peste 17.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 11.000 de lei.

Medic primar şef de secţie Cardiologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de circa 15.900 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de aproximativ 6.400 de lei.

Medic primar şef de secţie Endocrinologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit de aproape 11.800 de lei net.
  • aprilie 2017, venit net de circa 5.000 de lei.

Medic primar şef de secţie Neurologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 14.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de circa 7.700 de lei.

Medic primar şef de secţie Medicină Internă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de peste 14.200 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de circa 9.100 de lei.

Medic primar şef de secţie ORL la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 13.300 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 7.300 de lei.

Medic primar şef de secţie Pediatrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 14.400 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de aproape 7.000 de lei.

Medic primar şef de secţie Psihiatrie I la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 18.400 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de aproape 13.400 de lei.

Medic primar şef de secţie Psihiatrie II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 16.900 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 7.300 de lei.

Medic primar şef de secţie Urologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de circa 16.500 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de aproape 9.700 de lei.

Medic primar şef de secţie Obstetrică Ginecologie I la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de peste 17.600 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 13.700 de lei.

Medic primar şef de secţie Obstetrică Ginecologie II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea

  • aprilie 2018, venit net de aproape 18.200 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 13.600 de lei.

Precizare:
Pentru luna aprilie 2017, veniturile nete enumerate mai sus sunt formate din salariul net încasat de medici şi din tichetele de masă primite de aceştia, iar pentru aprilie 2018, din salariu net şi indemnizaţia de hrană, au spus pentru Economica.net oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

Şefii secţiilor de Cardiologie, Diabet Nutriţie, Chirurgie II, Gastroenterologie şi Chirurgie Vasculară din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara au avut venituri nete cel puţin duble în aprilie 2018 faţă de cele încasate în aprilie 2017, reiese din datele oficiale ale spitalului, comparate de Economica.net. 

Medic primar şef secţie ATI la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de peste 13.900 de lei.
  • aprilie 2017, venit net şef secţie cu delegaţie – de aproape 8.900 de lei.

Medic primar şef de secţie Diabet Nutriţie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de 10.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de circa 4.400 de lei.

Medic primar şef de secţie Chirurgie II la SCJU Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de circa 10.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 5.000 de lei.

Medic primar şef de secţie Gastroenterologie la SCJU Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de circa 10.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 4.700 de lei.

Medic primar şef de secţie Chirurgie Vasculară la SCJU Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de circa 10.800 de lei.
  • aprilie 2017, venit net aproape 5.000 de lei.

Medic primar şef secţie Cardiologie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

  • aprilie 2018, venit net de aproape 11.600 de lei.
  • aprilie 2017, venit net de peste 4.600 de lei.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

Şefii secţiilor de ATI II, Chirurgie Generală II, Oftalomologie, Recuperare şi Reumatologie au încasat „în mână” salarii de cel puţin două ori mai mari în aprilie 2018 decât în aceeaşi lună a anului trecut, reiese din datele oficiale comparate de Economica.net.

Medic primar şef de secţie ATI II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, salariu net de peste 21.600 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de aproape 7.400 de lei.

Medic şef de secţie ATI la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, medic specialist şef de secţie – salariu net de circa 15.100 de lei.
  • aprilie 2017, medic primar şef de secţie – salariu net de aproape 9.000 de lei.

Medic şef secţie Chirurgie Generală II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, medic primar – salariu net de 12.400 de lei.
  • aprilie 2017, medic specialist – salariu net de 4.800 de lei.

Medic primar şef de secţie Oftalmologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, salariu net de peste 11.600 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de peste 4.800 de lei.

Medic specialist şef de secţie Recuperare, Medicină Fizică, Balneologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 14.800 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 4.200 de lei.

Medic specialist şef de secţie Reumatologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

  • aprilie 2018, salariu net de aproape 8.300 de lei.
  • aprilie 2017, salariu net de 4.000 de lei.

Precizări

Am ales spitalele şi secţiile enumerate mai sus în funcţie de disponibilitatea datelor oficiale comparabile pentru perioada analizată: aprilie 2018 – aprilie 2017.

Concluziile obţinute în urma comparării veniturilor nete ale medicilor şefi de secţie din cele patru spitale judeţene de urgenţă analizate de Economica.net nu pot fi extrapolate la nivel naţional, întrucât avem insuficiente date pentru a ne putea pronunţa în acest sens. 

Compararea veniturilor nete încasate de medicii din marile spitale bucureştene şi din ţară în aprilie 2018 cu cele din aprilie 2017 s-a dovedit foarte anevoioasă.

Multe spitale bucureştene şi judeţene de urgenţă din ţară au decis să NU publice pe paginile lor oficiale veniturile încasate, cu toată că legea le obligă.

Pe de o parte, obligaţia este statuată prin articolul 33 alineatul (1) din Legea nr. 153/2017. Articolul antemenţionat stabileşte, printre altele, obligaţia spitalelor să publice salariile de bază şi sporurile încasate de angajaţi, la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an.

Pe de altă parte, Ordinul Ministerului Sănătăţii 591 din 2010 prevede că, începând din aprilie 2010, veniturile nete salariale lunare realizate de personalul din aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii şi din instituţiile care funcţionează în subordinea sa, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii să fie publicate pe site-urile acestora.
De exemplu, oficialii Spitalului Elias din Capitală au refuzat să ne comunice aceste informaţii pe motiv că salariile personalului medical din această unitate medicală sunt confidenţiale. Răspunsul pe care ni l-au trimis (de două ori) oficialii Spitalului Elias este semnat de managerul şi de avocatul spitalului.

Pe de altă parte, nu am inclus în materialul nostru spitalele mari din ţară care au publicat doar veniturile brute la 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an (conform articolului 33 alineatul (1) din Legea nr. 153/2017). Aceste informaţii nu ne sunt de ajutor întrucât ne-am propus să comparăm veniturile nete încasate de medicii din marile spitale din ţară în aprilie 2018 şi în aprilie 2017.

Pe măsură ce am realizat acest material, am aflat însă că majoritatea spitalelor municipale (!) din ţară aleg să publice lunar, din proprie iniţiativă, pe paginile lor oficiale, veniturile nete plătite angajaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...