Comisar european Agricultură: Ne gândim la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii afectaţi de pesta porcină africană

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că la nivelul Comisiei Europene se are în vedere acordarea unui sprijin financiar pentru a ajuta fermierii români afectaţi de pesta porcină africană.
Economica.net - joi, 13 sept. 2018, 10:20
Comisar european Agricultură: Ne gândim la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii afectaţi de pesta porcină africană

„Discutând despre pesta africană, amândoi ne-am anunţat perspectivele şi impresiile vizavi de felul în care a evoluat această boală. În termeni de a detecta boala, faptul că am detectat peste 800 de focare, arată că sistemul de detecţie în România funcţionează bine. Pentru a putea eradica în timp util şi pentru a menţine situaţia care se află în momentul de faţă, am discutat ce alte măsuri financiare, sanitar-veterinare şi similare pot fi luate pentru a menţine situaţia într-un punct bun. Având în vedere că peste 75% din ceea ce înseamnă porci la nivel de gospodărie singulară se află în România şi sunt măsuri care sunt foarte greu de implementat şi luat. Şi, desigur, pe lângă control, supraveghere şi intervenţie ne gândim şi la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii în aceste situaţii, astfel încît să treacă peste aceste momente. Guvernul a notificat Comisia Europeană recent pentru a putea implementa cât mai uşor măsurile de biosecuritate, astfel încât eliminarea bolii să fie cât mai timpurie. Când vom primi mai multe detalii în următoarele zile, ne vom putea uita foarte atent la cererea României şi vom şti foarte exact ce măsuri putem lua pentru a ajuta România”, a declarat Phil Hogan în cadrul declaraţiilor comune susţinute, joi, la Palatul Victoria, alături de prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Oficialul european a menţionat că, deja, de la nivelul Comisiei s-au alocat 2 milioane de euro pentru „partea de ajutor sanitar-veterinar”.

„Acum ne uităm la programul de dezvoltare rurală să vedem cum putem ajuta fermierii (…) pe această speţă”, a spus Hogan.

El a adăugat că a discutat cu premierul român şi vizavi de plafonarea pentru plata de redistribuţie directă şi plăţile directe pentru fermele mici şi medii.

„Aşteptăm orice idee pozitivă care poate veni pentru a ne putea ajuta să-i menţinem în afaceri pe fermierii mici şi mijlocii aflaţi în aceste situaţii. Prin BEI şi alte fonduri de investiţii europene vom încerca să dăm un ajutor în această speţă. Mai târziu vă vom oferi câteva detalii despre această schemă de ajutor financiar”, a spus Hogan.

Comisarul european a mulţumit, totodată, Guvernului de la Bucureşti pentru sprijinul faţă de Politica Agricolă Comună şi în special pentru partea de finanţare.

„Aţi fost foarte puternici suporteri ai politicilor tradiţionale de coeziune şi Politica Agricolă Comună. Acest suport nu este uitat şi cu siguranţă se va ţine cont, în special, când discutăm bugetul pentru următoarea perioadă de timp. Ţinem cont că actuala politică de dezvoltare rurală a avut succes mare. La 40% aveţi cea mai mare rată de absorbţie a oricărui program de dezvoltare rurală din cadrul UE „, a declarat Hogan.

Oficialul european a punctat impactul financiar al ieşirii Marii Britanii din UE şi perspectivele viitorului buget al UE în acest context.

„Desigur, datorită deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană ne aflăm într-o situaţie de constrângere bugetară. Asta înseamnă că pierdem 12 miliarde de euro pe care Marea Britanie le-ar fi livrat la bugetul consolidat al UE. De aceea există foarte multe ţări care ţintesc la o reducere a acestor fonduri pentru partea europeană în contextul dat. Pentru România şi politicile tradiţionale la care aderă am reuşit la un nivel foarte rezonabil, spun eu, să menţinem nivelul de finanţare (…) mai ales pentru pilonul I pentru România. Pe bună dreptate aţi sesizat reducerea de 16% (a bugetului privind dezvoltarea rurală – n.r.) care poate fi totuşi negociată în următoarele luni cu ceilalţi prim-miniştri. Comisarul Creţu a făcut o treabă foarte bună în a creşte pe cealaltă parte fondurile pentru România, pe coeziune”, a declarat Hogan.

El a spus că a discutat cu premierul român şi despre „lanţul alimentar şi despre practicile neloiale, care sunt acum în dezbatere în Parlamentul European”.

„Şi datorită efectelor nefaste pe care le au asupra consumatorilor şi fermierilor din România, doamna premier este nerăbdătoare să pună în aplicare aceste concluzii şi decizii. Trebuie să eliminăm aceste practici neloiale şi din piaţă, dar şi din lanţul agroalimentar, astfel încât fermierii români să poată să beneficieze de aceste servicii”, a declarat Hogan.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...