Specializarea IT la universităţile din ţara noastră e solicitată atât de tineri români, cât şi de străini – Ministrul Popa

Cele mai atractive domenii pentru studenţii străini care doresc să înveţe în România sunt medicina şi IT, facultăţile de profil aflându-se în acest moment la capacitate maximă, a declarat ministrul Educaţiei, Valentin Popa, care participă în aceste zile la Conferinţa Asociaţiei Europene pentru Educaţie Internaţională - EAIE 2018.
Economica.net - vin, 14 sept. 2018, 06:29
Specializarea IT la universităţile din ţara noastră e solicitată atât de tineri români, cât şi de străini - Ministrul Popa

La acest eveniment, Consiliul Naţional al Rectorilor a organizat, cu sprijinul MEN, pavilionul „Study in Romania”, care este o iniţiativă destinată internaţionalizării învăţământului superior din ţara noastră.

Referindu-se la vizibilitatea educaţiei superioare româneşti în afara ţării, ministrul a explicat că sunt câteva domenii foarte atractive pentru tineri, fie ei din UE sau extra-comunitari, dar că mai există şi alte domenii asupra cărora universităţile ar putea să îşi concentreze atenţia, cum ar fi, spre exemplu, medicina veterinară şi ingineria mecanica.

„Universităţile de medicină funcţionează la capacitate maximă de şcolarizare, oferind programe de studii în limbi de circulaţie internaţională – engleză, franceză, germană. Un alt domeniu foarte solicitat este domeniul IT, universităţile româneşti care deţin în portofoliul educaţional acest domeniu fiind extrem de solicitate atât de tinerii români, cât şi de cei din afara graniţelor ţării. Trebuie să menţionez că universităţile româneşti încep să fie solicitate şi pentru alte programe de studii, menţionând medicina veterinară, precum şi o serie de programe din cadrul domeniului fundamental – ştiinţe inginereşti, cu un accent deosebit pe domeniul inginerie mecanică. Sunt programe de studiu din domeniul inginerie mecanică care funcţionează la capacitate maximă, pe când altele nu sunt la fel de solicitate de către candidaţi. Trebuie menţionată nevoia de ingineri în diverse specializări, confirmată de cerinţele angajatorilor”, a declarat joi, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei.

Alte domenii în care universităţile româneşti au expertiză, dar potenţialul nu a fost încă atins sunt, potrivit ministrului, petrol şi gaze, minier şi prelucrarea resurselor naturale.

O altă direcţie de dezvoltare, consideră Valentin Popa, se impune a fi identificarea de către universităţi a acelor programe de studii, cu predare în limbi de circulaţie internaţională, care să răspundă cerinţelor exprimate constant de către angajatori din întreaga lume.

Ministrul a mai apreciat şi faptul că în prezent există o tendinţă a universităţilor de a se prezenta la evenimentele internaţionale într-o formulă de organizare care conferă demersului lor mai multă forţă şi reprezentativitate. Dacă în anii anteriori participările româneşti erau mai degrabă disparate, recent au intrat într-o nouă formulă.

„De doi ani de zile s-a luat initiaţiva în Consiliul Naţional al Rectorilor să lucrăm cu un singur stand/pavilion naţional, sub un singur concept – ‘?Study in Romania’, care să aibă o vizibilitate şi un impact mult mai pronunţate. Până la acel moment universităţile participau individual, cu stand-uri disparate, numărul vizitatorilor şi al parteneriatelor încheiate nefiind semnificative. Prin concentrarea eforturilor s-a înregistrat o creştere a vizibilităţii mediului academic românesc pe plan internaţional, fapt pe care îl constataţi şi dumneavoastră astăzi. Ministerul Educaţiei Naţionale încurajează participarea universităţilor la acest gen de manifestări şi sprijină financiar aceste acţiuni. Aşteptările noastre sunt legate de creşterea numărului de parteneriate încheiate, de implementarea în echipe internaţionale a cât mai multor proiecte comune de cercetare ştiinţifică, precum şi a numărului de mobilităţi de studenţi şi personal în schimburile de experienţă”, a mai spus ministrul Educaţiei.

În perioada 11-14 septembrie 2018, peste 100 de reprezentanţi ai mediului academic din România participă, la Geneva, la cea de-a 30 ediţie EAIE. Sunt astfel prezente 30 de universităţi româneşti, dar şi reprezentanţi ai CNR, ministerului Educaţiei Naţionale, ai Agenţiei Naţionale Erasmus sau UEFISCDI.

La conferinţa EAIE de la Geneva din acest an participă aproximativ 6.000 de persoane şi sunt reprezentate 95 de ţări. În cadrul evenimentului sunt organizate 40 de pavilioane naţionale şi au loc 250 de sesiuni de specialitate şi workshop-uri.

Conferinţa şi Expoziţia Anuală EAIE are loc în perioada 11-14 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...