Cum a devenit iPhone vital pentru succesul Apple

Prima generaţie de telefoane iPhone a fost lansată în 2007 şi a fost considerat un produs inovator pentru acea dată pentru că reuşea să combine trei produse într-unul singur - un telefon mobil, un iPod cu ecran mai mare şi comunicaţii de internet de mare viteză prin intermediul mobilului. În primul weekend de la lansarea sa, Apple a vândut 270.000 de iPhone-uri. Din acel moment a durat mai puţin de trei ani pentru ca iPhone să devină cel mai important produs Apple în ceea ce privește veniturile.
Lidia Neagu - sâm, 15 sept. 2018, 06:13
Cum a devenit iPhone vital pentru succesul Apple

„iPhone este un produs magic şi revoluţionar care este cu cinci ani înaintea oricărui telefon mobil. Suntem născuţi cu cel mai bun dispozitiv tactil, degetul, iar iPhone-ul foloseşte degetele ca o interfaţă revoluţionară, care înlocuieşte mouse-ul”, declara în 2017 regretatul Steve Jobs, CEO-ul Apple din acea vreme.

Într-un moment în care piaţa telefoanele inteligente era dominată de BlackBerry şi Nokia (dar acestea se bazau pe tastaturi fizice), Apple a schimbat faţa tehnologiei şi modul în care folosim un telefon. Primul model avea tastatura tactilă, o cameră foto de 2 megapixeli, ecranul era de 3,5 inci şi chiar dacă nu avea o conexiune 3G, avea wi-fi integrat.

Înainte de iPhone, telefoanele inteligente au copiat cel mai mult BlackBerry. După iPhone însă, toți au copiat Apple: majoritatea telefoanelor dispun acum de ecrane mari, un design atrăgător și camere care se îmbunătățesc mereu.

iPhone-ul a stimulat creșterea pieţei de smartphone-uri

De la introducerea sa pe piață, Apple a lansat unsprezece generații de iPhone-uri, împreună cu noi caracteristici și actualizări. Telefonul rulează pe propriul sistem de operare Apple iOS, cel de-al doilea cel mai popular sistem de operare smartphone de pe piaţă. În 2017, iPhone a făcut din Apple cel de al doilea mare furnizor de smartphone-uri din lume, cu o cotă de piață globală de aproape 15%.

Iphone-ul a schimbat dramatic afacerile Apple. Vânzările iPhone au crescut puternic de-a lungul anilor, de la aproximativ 1,4 milioane de iPhone-uri vândute în 2007 la peste 216 milioane de unități în întreaga lume în 2017. În total, Apple a vândut peste 1 miliard de iPhone în perioada 2007 – 2017. În primul trimestru al anului 2018, vânzările iPhone au reprezentat aproximativ 70% din veniturile totale ale Apple, generând venituri mai mari de 61 miliarde de dolari, potrivit statista.com.

Parțial datorită succesului iPhone-ului, Apple se numără printre cele mai valoroase branduri din lume. Compania de tehnologie a obținut această poziție prin combinarea inovației tehnice cu designul minimalist. Succesul Apple se traduce în loialitatea puternică a mărcii, precum și în creșterea veniturilor sale. În zece ani, veniturile Apple au crescut de la 8 miliarde de dolari SUA în 2004 la peste 229 miliarde în 2017.

O mare parte din această creștere recentă poate fi atribuită performanței stabile a iPhone-urilor 6, precum și lansarea modelelor 8 și X. Odată cu introducerea acestor noi modele pe piață, vânzările iPhone s-au îmbunătățit considerabil. Cota Apple la vânzările globale de smartphone-uri noi a atins aproape 19% în ultimul trimestru al anului 2017. Compania a înregistrat un nou record în ceea ce privește vânzările iPhone în primul trimestru al anului 2017, cu peste 78 milioane de unități vândute.

Sursă grafic: statista.com

Potrivit celor mai recente cercetări ale Strategy Analytics, licrările globale de smartphone-uri au ajuns la 345 milioane de unități în primul trimestru al anului 2018. În ciuda temerilor legate de prețuri costisitoare, Apple iPhone X a fost cel mai bine vândut model smartphone din lume, cu livrări de 16 milioane de unități în timpul trimestrului. Altfel spus, 15,6% din toate smartphone-urile vândute în întreaga lume au fost Apple iPhone.

Juha Winter, analist senior la Strategy Analytics, a adăugat: „Estimăm că Apple iPhone X a livrat 16 milioane de unități și a capturat 5% din piață în întreaga lume în T1 2018. Pentru al doilea trimestru, iPhone X rămâne cel mai popular model smartphone din lume, datorită unui design bun, o cameră foto sofisticată, aplicații extinse și o prezență largă în puncte de vânzare pe tot globul. iPhone 8 și iPhone 8 Plus au avut livrări de 12,5 și respectiv 8,3 milioane de unități şi ocupă al doilea și al treilea loc. Generația precedentă, iPhone 7 a avurt livrări de 5,6 milioane de unități şi s-a clasat pe locul al patrulea. Împreună, Apple deține astăzi patru dintre cele șase cele mai populare modele smartphone din lume”.

Pe locul cinci în clasamentul celor mai vândute modele se află Xiaomi Redmi 5A, cu 5,4 milioane de unităţi, iar top 6 este completat de Samsung Galaxy S9 Plus, cu 5,3 milioane de terminale vândute în primul trimestru al acestui an.

Cu o cotă de piaţă de aproximativ 16% pe segmentul de smartphone, Apple a reuşit să genereze 87% din profitul total înregistrat la nivelul industriei, potrivit unei analize Tradeville.

De asemenea, lansarea de anul trecut a iPhone X, cel mai bine vândut telefon din istoria Apple, a determinat creşterea preţului mediu de vânzare cu 19,5% de la 606 dolari/telefon la 724 dolari/telefon, fiind principalul factor ce a contribuit la creşterea veniturilor.

Pentru anul 2018, analiştii estimează un preţ mediu de vânzare de 752 dolari/telefon, în creştere cu 3,87%, în timp ce pentru 2019 şi 2020 se estimează un preţ mediu de 758 dolari, respectiv 741 dolari.

Warren Buffet a afirmat, în cadrul unui interviu acordat CNBC la finalul lui august, că preţul de comercializare a iPhone-urilor este mult subevaluat, având în vedere faptul că sute de milioane de utilizatori îşi petrec majoritatea timpului pe aceste device-uri.

De asemenea, la finalul celui de-al doilea trimestru al anului, Berkshire Hathaway (companie condusă de legendarul Warren Buffet) deţinea 5% din Apple Inc.

Buffet a mai dezvăluit, în cadrul aceluiaşi interviu, că după finalul celui de-al doilea trimestru din acest an Berkshire Hathaway a mai achiziţionat “câteva acţiuni Apple”.

De-a lungul timpului Apple s-a dovedit a fi una dintre cele mai inovative companii, aici având în vedere evoluţia acţiunilor din ultimele două decade. Pe data de 2 august, Apple a devenit prima companie din SUA a carei valoare de piata a depăşit 1 trilion de dolari. 

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...