Întrebat dacă un acord între OPEC şi alţi producători de ţiţei (grupul cunoscut sub numele de OPEC+) ar putea discuta majorarea producţiei, comparativ cu nivelul convenit în iunie, Novak a răspuns: „Cred că avem posibilitatea să discutăm orice scenariu posibil”.
Ministrul rus al Energiei a declarat că OPEC+ va analiza estimările privind cererea şi oferta de ţiţei în trimestrul patru din 2018.
Rusia este pregătită să coopereze cu SUA pentru echilibrarea pieţei petroliere, dar astfel de discuţii încă nu au avut loc, a adăugat Novak.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna noiembrie a urcat luni cu 0,50 dolari, ajungând la valoarea de 78,59 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna octombrie a urcat cu 0,50 dolari, la 68,49 dolari.
În ultimele săptămâni, preţul petrolului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani ca urmare a declinului producţiei în Venezuela şi întreruperilor de producţie înregistrate în Libia, Canada şi Marea Nordului, la care se adaugă perspectiva unor noi sancţiuni americane care să ducă la diminuarea exporturilor de petrol ale Iranului.
Novak a declarat recent că preţul ridicat al ţiţeiului înregistrat în acest an va aduce 2.500 miliarde ruble (40,14 miliarde dolari) la bugetul statului. Potrivit acestuia, războiul comercial dintre SUA şi China va avea un impact negativ asupra economiei globale şi va duce la creşterea volatilităţii preţului petrolului.
Cele 14 membre ale OPEC şi cele zece state din afara cartelului au acceptat din ianuarie 2017 să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd), pentru a susţine preţul ţiţeiului.