SUA impun noi tarife asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari

Statele Unite au impus luni tarife de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, informează DPA. Odată cu măsura decretată de preşedintele Donald Trump, proporţia produselor chinezeşti taxate la import a ajuns la jumătate, arată agenţia.
Economica.net - mar, 18 sept. 2018, 05:16
SUA impun noi tarife asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari

Noile tarife vor intra în vigoare pe 24 septembrie şi vor creşte la 25% de la 1 ianuarie anul viitor, a precizat Trump. El avertizase cu câteva ore înainte că urmează să ia această măsură – cea mai dură de până acum în conflictul comercial bilateral, potrivit DPA – însă numai după închiderea burselor asiatice.

Oficialii americani din domeniul comerţului au stabilit că Beijingul este implicat în numeroase politici şi practici incorecte faţă de SUA, legate de tehnologia şi proprietăţile intelectuale americane, a arătat preşedintele. Printre altele, companiile din Statele Unite sunt obligate să transfere tehnologie către partenerii chinezi, ceea ce „constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii şi prosperităţii economiei Statelor Unite pe termen lung”, a afirmat el.

Sunt exceptate anumite mărfuri, cum ar fi ceasurile inteligente Apple, produsele cu tehnologie Bluetooth, articolele pentru copii, unele textile, chimicale şi produse agricole, au precizat oficialităţi americane de rang înalt.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...