Facebook are termen până la sfârşitul anului să îndeplinească reglementările UE privind protecţia consumatorilor sau va fi sancţionată

Reţeaua de social media Facebook are termen până la sfârşitul anului să îndeplinească reglementările UE privind protecţia consumatorilor sau se va confrunta cu sancţiuni, a anunţat, joi, comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 20 sept. 2018, 09:44
Facebook are termen până la sfârşitul anului să îndeplinească reglementările UE privind protecţia consumatorilor sau va fi sancţionată

„Răbdarea mea a ajuns la limită. Deşi Facebook m-a asigurat că va adapta în cele din urmă condiţiile de utilizare care induc în eroare până în decembrie, această situaţie continuă de prea mult timp. Acum este momentul pentru adoptarea unor decizii şi nu pentru promisiuni. Dacă modificările nu sunt implementate complet până la sfârşitul anului, voi solicita autorităţii de protecţie a consumatorilor să acţioneze rapid şi să sancţioneze compania”, a avertizat Vera Jourova.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...