Dumitru Costin: Avem un orizont de timp de trei luni în care Legea pensiilor va intra în dezbatere parlamentară

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a precizat joi seara, la ieşirea de la discuţiile purtate la Palatul Victoria, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, că a semnalat o serie de probleme ale proiectului de lege a pensiilor, dar că se va putea interveni asupra acestuia şi în următoarele trei luni în care va fi supus dezbaterii parlamentare.
Economica.net - vin, 21 sept. 2018, 05:38
Dumitru Costin: Avem un orizont de timp de trei luni în care Legea pensiilor va intra în dezbatere parlamentară

„Dacă toată această muncă făcută de experţii Ministerului Muncii şi ai Casei Naţionale de Pensii ar fi fost un demers mult mai transparent – pentru că noi am văzut proiectul acesta pe 9 august -, dacă am fi fost invitaţi să participăm activ – aşa cum s-a întâmplat în toţi cei peste 20 de ani, ori de câte ori s-au discutat legi de căpătâi pentru piaţa muncii -, dacă am fi participat activ, am fi fost implicaţi în acest proces, probabil că nu ar fi fost atât de multe neclarităţi. Acum încercăm să surmontăm deficitul acesta de informaţie şi cu siguranţă, în zilele care vor urma, avem promisiune că o să primim şi răspunsuri scrise, articulate, dar şi calcule, evaluări pe care le-am cerut. Cu siguranţă vom avea posibilitatea să venim cu amendamente. (…) Cert este că avem un orizont de timp de aproximativ de trei luni de zile în care proiectul de lege va intra în dezbatere parlamentară, în care de asemenea o să putem să intervenim”, a declarat Costin presei.

Una dintre problemele semnalate de şeful BNS în timpul discuţiilor de la Guvern a fost faptul că „este nefiresc” ca o persoană care doreşte să cumpere ani de pensie să nu poată face acest lucru decât dacă are cel puţin 15 ani de contribuţie, aşa cum prevede forma actuală a proiectului.

„Dacă eu am 12 ani de contribuţie şi vreau să îmi cumpăr vechime, vin cu bani şi plătesc, pe un mecanism prevăzut, de ce mă discriminezi? Au spus că această teză va fi luată în discuţie şi vor încerca să regândească aici”, a precizat el.

Dumitru Costin a menţionat că discuţiile au vizat şi cazul în care tinerii care urmează stagii de practică sau au contracte de ucenicie suferă accidente de muncă.

„În urma unui accident de muncă pot rămâne cu invaliditate. Statul ar trebui să ofere o soluţie. Aşa cum e scris în proiectul de lege care se află în dezbatere publică, concluzia pe care o poate trage oricine care citeşte acest proiect de lege era faptul că dacă i s-a întâmplat unui tânăr aşa ceva, atunci el şi familia lui să suporte consecinţele dacă rămâne cu invaliditate pe viaţă. (…) Au spus: ‘Nu, lucrăm în paralel la un alt text de lege, prin care tinerii nu vor primi pensiile de invaliditate dacă li se întâmplă un accident de muncă ce se lasă cu sechele, ci vor putea să beneficieze de o indemnizaţie'”, a explicat el.

Conform lui Dumitru Costin, reprezentanţii Guvernului au mai spus că vor ţine cont şi de situaţia persoanelor care suferă accidente de muncă şi care nu au cel puţin 15 ani de contribuţie.

„Aşa cum e scrisă legea acum, beneficiezi de pensie de invaliditate doar dacă ai cel puţin 15 ani de contribuţie. Dacă după un an-doi ani de zile, după ce te-ai angajat la o companie, ţi se întâmplă un accident de muncă şi rămâi cu invaliditate, ce se întâmplă cu tine? Au spus că, pe acelaşi model, salariatul care va suferi un astfel de accident va putea să primească o indemnizaţie, rămâne de discutat cuantumul. Au vrut de fapt să cureţe – să zic aşa – punga bugetului public de pensii de orice alte tipuri de prestaţii care în momentul de faţă se plătesc din bugetul fondului public de pensii”, a declarat el.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la COmisia Europeană
Marcel Ciolacu: Planul pentru reducerea deficitului va fi mai întâi prezentat coaliției și după aceea va fi trimis la ...
Preşedintele Partidului Social Democrat Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Cornu, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, nu i-a prezentat încă planul de măsuri pentru reducerea......
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de dolari compania Global Infrastructure Partners
Autoritățle americane și-au dat acordul pentru ca gigantul american BlackRock să poată prelua pentru 12,5 miliarde de ...
Comisia Federală de Reglementare a Energiei din Statele Unite a aprobat vineri tranzacția prin care fondul american de ...
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Chrysler va rechema în service aproximativ 1,2 milioane de mașini din SUA din cauza unei probleme la sistemul ABS
Marca de automobile Chrysler, deținută de grupul Stellantis, recheamă aproximativ 1,2 milioane de vehicule din SUA din ...
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Goldman Sachs se așteaptă ca OPEC+ să-și crească producția începând cu luna decembrie
Banca americană Goldman Sachs a anunțat vineri că și-a ajustat estimările privind producția de petrol realizată de ...