Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic – studiu

Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic, data limită pentru companiile plătitoare de TVA fiind 1 septembrie, iar pentru cele neplătitoare de TVA, 1 noiembrie, se arată într-un comunicat al Zeus Service, companie din domeniul aparaturii fiscale, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 24 sept. 2018, 10:57
Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic - studiu

Controalele ANAF la firmele ce utilizează case de marcat arată că încă sunt foarte mulţi comercianţi la nivel de ţară ce nu le-au schimbat cu noile modele avizate, cu jurnal electronic.

Potrivit normelor din Legea prevenirii, în prima etapă, operatorii economici care nu au făcut încă schimbarea primesc un avertisment. În curând însă se vor aplica amenzi între 8.000 şi 10.000 lei şi se poate dispune chiar sistarea activităţii economice a firmei până la intrarea în legalitate.

La finalul lunii august, chiar înainte de expirarea primului termen, s-a constat că au fost instalate în jur de 30.000 de case conforme cu noile prevederi legislative, din cele 100.000 utilizate de către operatorii mari şi mijlocii, precizează Zeus Service. Compania apreciază că ANAF a emis în total aproape 32.000 de certificate de atribuire a numărului unic de înregistrare pentru peste 44.000 de aparate de marcat.

‘Dacă în lunile iunie şi iulie vânzările au fost similare celor din anii precedenţi, începând cu a doua jumătate a lunii august vânzările au crescut de 4-5 ori, odată cu apropierea termenului limită de schimbare a caselor de marcat pentru contribuabilii mari şi mijlocii. Ne aşteptăm ca în perioada următoare să crească cererea de case de marcat de cel puţin 10 ori, întrucât termenul limită pentru contribuabilii mici este de 1 noiembrie. Foarte mulţi comercianţi lasă pentru ultimile zile decizia de a schimba casele de marcat’, spune Florin Băjan, director general Zeus Service.

Toate companiile care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie, cum sunt restaurantele, magazinele alimentare, saloanele de înfrumuseţare sau farmaciile sunt obligate să utilizeze case de marcat fiscale cu jurnal electronic. Operatorii economici trebuie să depună la ANAF, până pe data de 20 ale fiecărei luni, rapoartele zilnice cu vânzările din luna anterioară, sub forma unor fişiere informatice, nefiind încă posibilă transmiterea acestora online.

Măsura înlocuirii vechilor case de marcat cu cele cu jurnal electronic a fost luată în scopul de a reduce evaziunea fiscală şi de a asigura un mediu concurenţial corect pentru toţi contribuabilii, crescând în acelaşi timp nivelul de colectare la nivelul organului fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...