Creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,6% în august 2018, faţă de august 2017. Creditul în lei s-a majorat cu 14,1%

Creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,6% (1,5% în termeni reali) la 31 august 2018, faţă de 31 august 2017, pe seama majorării cu 14,1% a componentei în lei (8,6% în termeni reali) şi a diminuării cu 5,1% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 6,2%), potrivit datelor Băncii Naţionale a României remise, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 25 sept. 2018, 09:53
Creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,6% în august 2018, faţă de august 2017. Creditul în lei s-a majorat cu 14,1%

Împrumuturile în lei acordate populaţiei au consemnat un avans de 20,2% în timp ce creditele în valută au scăzut cu 10,3% în perioada menţionată.

În august faţă de iulie, creditul neguvernamental a crescut cu 0,7% (0,4% în termeni reali), până la nivelul de 244,948 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 0,7% (0,4% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,3%). Creditul în lei acordat populaţiei a urcat cu 1,5% în august în timp ce împrumuturile în valută pentru gospodării s-au diminuat cu 0,4%.

Creditul guvernamental s-a majorat în luna august 2018 cu 1,2% faţă de luna iulie 2018, până la 99,995 miliarde lei. La 31 august 2018, creditul guvernamental a crescut cu 3,4% (-1,5% în termeni reali) faţă de 31 august 2017.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lunii august 2018, un sold de 365,220 miliarde de lei. Faţă de luna iulie 2018 aceasta a crescut cu 1,3% (1,1% în termeni reali), iar în raport cu august 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,8% (5,4% în termeni reali).

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), citat de PV Magazine....
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...
120 de zboruri anulate de pe Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania
120 de zboruri anulate de pe Aeroportul din Frankfurt, cel mai aglomerat din Germania
Condiţiile meteorologice de iarnă, în special căderile de zăpadă, lapoviţă şi ploaie îngheţată, au condus la ...
Marea Britanie, afectată de ninsori şi vreme rece
Marea Britanie, afectată de ninsori şi vreme rece
Ninsorile abundente din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică au provocat perturbări pe teritoriul Marii Britanii, ...