Proiectul actualizat pentru supralărgirea Bulevardului Ghencea, adoptat de CGMB. Valoarea investiţiei – 559 milioane lei

Indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Penetraţie Prelungirea Ghencea-Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi terminal tramvai 41" au fost aprobaţi în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Economica.net - mie, 26 sept. 2018, 08:26
Proiectul actualizat pentru supralărgirea Bulevardului Ghencea, adoptat de CGMB. Valoarea investiţiei - 559 milioane lei

Valoarea totală a investiţiei este de 465 milioane lei, fără TVA (559 milioane de lei, cu TVA), durata de execuţie fiind estimată la doi ani. Sunt prevăzuţi următorii indicatori tehnico-economici: lungime traseu 5,7 kilometri; lungime cale dublă tramvai 5.900 m; lungime cale simplă tramvai 260 m; lungime pistă biciclete cale dublă 1.600 m; cale simplă 8.200 m; trei pasaje pietonale; 24 staţii bus; 20 peroane tramvai; un park and ride.

Obiectivele proiectului sunt: lărgire la patru benzi Prelungirea Ghencea, între str. Braşov şi Centura Bucureşti; realizarea unei piste de biciclete; realizare cale dublă de tramvai; amenajare trotuare; modernizarea sistemului de iluminat; modernizarea şi extinderea reţelei de apă şi canal; construirea unui nod intermodal cu parcare supraetajată la capătul Bulevardului Prelungirea Ghencea, în zona nodului rutier de la Domneşti; lărgirea la patru benzi şi păstrarea liniei de tramvai existente pe Bulevardul Ghencea până la capătul liniei 41.

În raportul de specialitate se mai arată că printr-o hotărâre CGMB din 2007 au fost aprobate documentaţiile tehnico-economice şi indicatorii aferenţi proiectului „Modernizarea unor artere de penetraţie, străpungeri şi pasaje rutiere şi pietonale Penetraţia Prelungirea Ghencea Domneşti”.

„Datorită necesităţii introducerii liniei de tramvai pe str. Prelungirea Ghencea, introducerii nodului intermodal adiacent pasajului Domneşti, pasaj avut în derulare de către CNAIR, introducerii lărgirii la patru benzi şi păstrării liniei de tramvai existente pe Bulevardul Ghencea până la capătul liniei 41, este nevoie de adaptarea proiectului iniţial astfel încât să se asigure funcţionalitatea integrată atât a tramvaiului, cât şi a căii rutiere în condiţiile actuale de trafic”, prevede documentul.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...