Ryanair va anula vineri mai multe zboruri

Ryanair a anunţat anularea unor zboruri suplimentare vineri, din şi spre Germania, pe lângă celelalte curse din Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda, din cauza grevei piloţilor, transmit Reuters şi DPA.
Economica.net - joi, 27 sept. 2018, 16:24
Ryanair va anula vineri mai multe zboruri

Decizia sindicatului piloţilor germani Vereinigung Cockpit (VC) de a participa la mişcarea de protest va duce la anularea a încă 35-45 de zboruri, din şi spre Germania, a anunţat joi şeful de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs.

Săptămâna aceasta, operatorul aerian irlandez avertizase că vineri va anula 150 din cele 2.400 de curse aeriene din Europa. Vor fi afectaţi 30.000 de pasageri, care vor fi anunţaţi prin SMS şi email.

Joi, sindicatul german Verdi a cerut însoţitorilor de bord de la Ryanair să participe la grevă, alăturându-se astfel colegilor din alte state europene.
„După runde de negocieri, nu am primit o ofertă satisfăcătoare”, se arată în comunicatul sindicatului.

Sindicatele care reprezintă piloţii şi însoţitorii de bord din Germania au confirmat astfel că se alătură mişcărilor de protest anunţate de angajaţii Ryanair din Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda, numărul zborurilor anulate putând ajunge la aproape 250, conform Reuters.

Piloţii şi însoţitorii de bord au declanşat greva deoarece Ryanair i-a angajat în conformitate cu legislaţia irlandeză. Ei susţin că au o situaţie nesigură din cauza acestui tip de contract, care le blochează accesul la beneficiile de stat din ţara lor de origine.

Angajaţii spun că sunt obligaţi să-şi primească salariile în conturi bancare irlandeze, ceea ce le afectează posibilitatea de a lua credite în ţara lor de origine.

Germania, Italia şi Spania sunt cele mai importante pieţe europene ale Ryanair.

În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care au cerut îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...