Avem încă 9 kilometri de autostradă. CNAIR a inaugurat Nodul Gilău şi tronsonul Gilău – Nădăşelu FOTO VIDEO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a recepţionat vineri lucrările de la Podul Gilău peste Someşul Mic şi au deschis traficul pe încă 9,6 kilometri de autostradă. 
Anemona Andone - vin, 28 sept. 2018, 08:51
Avem încă 9 kilometri de autostradă. CNAIR a inaugurat Nodul Gilău şi tronsonul Gilău - Nădăşelu FOTO VIDEO

Podul, în lungime de 320 metri, face legătura între Gilău şi Nadăşelu, astfel că odată cu deschiderea traficului pe acest sector de autostradă, conducătorii auto pot circula pe o lungime de 61 km, între Câmpia Turzii şi Nădăşelu.

Tronsonul dintre Gilău şi Nădăşelu are o lungime de peste 9,6 km, care se adaugă celor 774 de km de autostradă existenţi. Şi sectorul de autostradă deschis circulaţiei vineri face parte din proiectul construirii autostrăzii Transilvania, început în 2004, în baza unui contract semnat cu firma Bechtel International Inc.

În 30 iulie 2018, a mai fost deschisă circulaţia pe 29 kilometri din autostrada Sebeş – Turda.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API) transmit imagini de la faţa locului şi estimează că după-amiază se va putea circula pe cei aproape nouă kilometri de autostradă.

„Gata inspecţia în teren pe ambele sensuri. Aşteptăm semnarea hârtiilor şi deschiderea circulaţiei”, spun reprezentanţi ai API, care apreciază că pe teren este un adevărat „război al dronelor” pentru filmarea inaugurării noii autostrăzi. 

ECONOMICA.NET a relatat încă de marţi că astăzi, 28 septembrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenţionează să efectueze recepţia podului Gilău pentru a deschide apoi circulaţia pe cei aproape nouă kilometri ai tronsonului Gilău – Nădăşelu din A3, recepţionaţi încă anul trecut.

Lucrările la pod au demarat în iulie 2017 şi ar fi trebuit finalizate până pe 27 octombrie 2018, conform datelor de pe site-ul CNAIR.

Contractul pentru aceste lucrări a fost atribuit italienilor de la Tirrena Scavi, pentru suma de 25,98 milioane de lei.

Podul peste Someşul Mic şi canalul Hidroelectrica face legătura între tronsonul Gilău – Turda, construit de americanii de la Bechtel şi dat deja în folosinţă, şi tronsonul Gilău – Nădăşelu, finalizat de Dorinel Umbrărescu anul trecut.

Odată cu inaugurarea acestui pod va putea fi deschisă circulaţia şi pe lotul construit de Umbrărescu. În lungime de 8,7 kilometri, tronsonul Gilău – Nădăşelu a fost construit în trei ani iar în noiembrie 2017 a fost recepţionat, fără a fi deschis însă circulaţiei. Contractul pentru construirea acestui tronson a fost atribuit Asocierii Spedition UMB-Tehnostrade pentru suma de 258,19 milioane de lei.

Pasionaţii de infrastructură au spus despre tronsonul Gilău – Nădăşelu că este cea mai frumoasă autostradă din România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...