Avertismentul Londrei înainte de Brexit: Mai repede fără acord, decât cu un compromis prost

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, Dominic Raab, urmează să avertizeze luni că dorinţa Londrei de a găsi un compromis cu Uniunea Europeană "nu este nelimitată" şi că va prefera să nu încheie un acord, decât unul prost, relatează AFP.
Economica.net - lun, 01 oct. 2018, 05:32
Avertismentul Londrei înainte de Brexit: Mai repede fără acord, decât cu un compromis prost

„Dorinţa noastră de a găsi un compromis nu este nelimitată. Părăsim Uniunea Europeană în realitate, şi nu doar pe o bucată de hârtie”, urmează să spună el în faţa Partidului Conservator reunit în congres la Birmingham (centrul Angliei), potrivit unor extrase din intervenţia sa transmisă în avans presei.

„Dacă se încearcă să fim închişi trecând prin uşa din spate a Spaţiului Economic European şi a uniunii vamale (….) sau dacă singura ofertă a UE ameninţă integritatea uniunii noastre, atunci nu vom avea altă opţiune decât să plecăm fără acord”, urmează să adauge el.

Dominic Raab face aluzie la problema frontierei irlandeze. În timp ce UE propune crearea unui statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, pentru a facilita circulaţia cu Republica Irlanda, Londra respinge această idee ce riscă să introducă o frontieră în interiorul Regatului Unit.

Duminică, premierul britanic, Theresa May, a spus la BBC că doreşte să continue dialogul cu Bruxellesul.

„Starea mea de spirit este să ascult ce are de spus UE în legătură cu preocupările sale şi să mă aşez la masă pentru a le examina împreună cu ei”, a explicat prim-ministrul

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...