Plasticul va susţine cererea mondială de petrol până în 2050

Plasticul şi alte produse petrochimice vor susţine cererea mondială de petrol până în 2050, contracarând un consum mai mic de combustibili pentru transport, a anunţat vineri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
Economica.net - vin, 05 oct. 2018, 13:36
Plasticul va susţine cererea mondială de petrol până în 2050

În pofida eforturilor guvernelor de a reduce poluarea şi emisiile de CO2 din partea sectorului de petrol şi gaze, agenţia cu sediul la Paris a subliniat că se aşteaptă la o creşterea a cererii de produse petrochimice pe fondul avansului economiilor emergente, precum India şi China. Produsele petrochimice rezultate din petrol şi gaze formează materia de bază pentru o serie de produse, variind de la sticlele de plastic la produse de înfrumuseţare, îngrăşăminte şi explozibili.

Într-un raport publicat vineri, IEA a estimat că cererea de petrol din partea sectorului transportului ar urma să scadă până în 2050 ca urmare a înmulţirii vehiculelor electrice şi introducerii unor motoare pe combustie internă mai eficiente, însă acest lucru va fi contrabalansat de o cerere crescută de petrol pentru produse petrochimice.

„Nu există nicio îndoială că sectorul petrochimiei va fi motorul care va sta la baza creşterii cererii de petrol pentru mulţi ani de acum încolo” a declarat directorul IEA, Fatih Birol.

Conform estimărilor IEA, produsele petrochimice vor fi responsabile pentru mai mult de o treime din creşterea cererii mondiale de petrol până în 2030 şi pentru aproape o jumătate din creşterea cererii până în 2050. Aceasta în condiţiile în care în anul 2017 cererea globală pentru produse petrochimice a fost responsabilă pentru o cantitate de petrol de 12 milioane barili pe zi (bpd), adică aproximativ 12% din cererea totală de petrol.

În următoarele decenii, companii petroliere precum Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell intenţionează să investească în complexe petrochimice, mizând pe creşterea cererii pentru plastic în economiile emergente. De asemenea, marii producători de petrol din Orientul Mijociu, precum Arabia Saudită şi Kuweit, investesc şi ei în complexe petrochimice pentru că în unele cazuri pot câştiga mai mulţi bani prin convertirea ţiţeiului brut în plastic decât în produse rafinate precum benzină, spune Birol.

Pe de altă parte, utilizarea plasticul a ajuns în atenţia opiniei publice în condiţiile în care deşeurile din plastic ajung în oceane unde afectează viaţa marină, ceea ce a determinat unele ţări să interzică, total sau parţial, sau să taxeze utilizarea pungilor de plastic de unică folosinţă.

Cu toate acestea, în raportul său IEA susţine că eforturile guvernelor de a încuraja reciclarea în ideea de a limita emisiile de CO2 vor avea doar un efect limitat asupra creşterii sectorului petrochimiei. Potrivit celui mai agresiv scenariu al IEA, reciclarea ar afecta doar aproximativ 5% din cererea de produse chimice.

„Chiar dacă au fost făcute eforturi substanţiale în reciclare şi diminuare a plasticului de unică folosinţă, în special în Europa, Japonia şi Coreea de Sud, aceste eforturi au fost depăşite cu mult de creşterea semnificativă a consumului de plastic în economiile în curs de dezvoltare” a subliniat IEA.

Complexele petrochimice pot folosi atât produse petroliere uşoare cât şi gaz petrol lichefiat. Însă gazele naturale devin din ce în ce mai mult o materie brută preferată, în special în SUA unde a crescut producţia de gaze de şist.

Conform raportului IEA, petrochimia va fi responsabilă pentru aproximativ 7% din creşterea cu aproximativ 850 miliarde metri cubi a cererii mondiale de gaze naturale între 2017 şi 2030, şi 4% din creşterea preconizată până în 2050.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...