Laszlo Borbely: Soarta pădurilor virgine va fi una din priorităţile Ministerului Mediului

Reprezentanţii WWF s-au întâlnit cu Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, care a promis că soarta pădurilor virgine va constitui una dintre priorităţile Ministerului, pe termen scurt, mediu şi lung.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 07:49

Întâlnirea a venit ca răspuns la scrisoarea înaintată de către WWF Ministrului Mediului şi Pădurilor, domnul Laszlo Borbely, prin care organizaţia solicită „luarea unor măsuri urgente pentru protejarea eficientă a ultimelor păduri virgine ale României, respectiv asigurarea cadrului legislativ pentru protecția lor și asigurarea de fonduri pentru plăţi compensatorii către proprietarii privați de pădure”.

“Felicit organizaţia WWF pentru că a recunoscut importanţa pădurilor virgine care mai există în România. Ca ministru al mediului şi pădurilor, nu pot decât să-i asigur de tot sprijinul instituţiei pe care o conduc. Această iniţiativă, semnalul de alarmă tras, poate fi un început pentru salvarea acestor păduri unice în Europa. Avem şanse de reuşită, prin crearea unui cadru legal în acest domeniu, cu sprijinul specialiştilor, şi sunt convins că aceste planuri nu vor rămâne doar vorbe, ci se vor materializa în următoarea perioadă. Mai mult, în scurt timp mă voi deplasa alături de reprezentanţii WWF în zonele cu păduri virgine, pentru a analiza, la faţa locului, care este situaţia în momentul de faţă” a declarat Ministrul Mediului, dl. Laszlo Borbely

Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În doar câteva zile, peste 33.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de WWF, semnând petiţia campaniei, disponibilă pe www.padurivirgine.ro. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

”Am iniţiat această campanie cu scopul de a arăta că vocile oamenilor şi implicarea lor pot crea o finalitate fericită, chiar şi în ţara noastră. Peste 33.000 de români sunt, în acest moment, alături de noi şi ne susţin eforturile de a salva ultimele păduri virgine din Europa. Ieri, odată cu întâlnirea de la Ministerul Mediului, am reuşit să facem un pas important, împreună cu ei. Discuţiile sunt încurajatoare, ne bucurăm de deschiderea autorităţilor, dar avem nevoie de cele 100.000 de semnături şi de şi mai multă implicare, ca să ne asigurăm că această campanie va avea o finalitate concretă, şi anume asigurarea protecţiei integrale a tuturor pădurilor virgine din România”, a declarat Magor Csibi, Director WWF România.

Europa şi-a distrus pădurile virgine. Noi încă mai avem. Incă.

Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii.

WWF consideră că aceste păduri, care reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia), sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru țara noastră și pentru Europa. Valoarea acestor păduri sub aspect științific, peisager, educativ, ecoprotectiv și al biodiversității, este agreată de toții practicienii, specialiștii și cercetătorii din domeniu și din domeniile înrudite.

Din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile virgine au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi ele constituie mai puţin de 0,3 % din suprafaţa totală. Şi totuşi, în România încă mai avem păduri virgine. Eco-regiunea carpatică încă mai găzduieşte 322 000 hectare de astfel de păduri, dintre care marea majoritatea sunt în România.

Cu toate că ne mândrim cu cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate, şi un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală.

Salvarea pădurilor virgine stă în asigurarea statutului de protecţie integrală. Un statut pe care l-ar primi imediat ce autorităţile ar schimba încadrarea lor, din „păduri de protecție” (în care se poate interveni şi pentru extragerea materialului lemnos) în „păduri strict protejate” şi ar accepta să le ofere compensaţii celor care deţin aceste păduri şi care nu le vor mai putea valorifica.

Campania WWF spune povestea pădurilor virgine, pe care cu toţii putem şi avem datoria de a le păstra. Petiţia pentru salvarea pădurilor virgine poate fi semnată pe site-ul campaniei, www.padurivirgine.ro, care pune la dispoziţie toate informaţiile referitoare la demersul WWF.

Cauza pădurilor virgine este susţinută de ambasadorii WWF: Ada Condeescu, Mihaela Rădulescu, Şerban Copot, Bogdan Dumitrache, Moise Guran, Dani Oţil, şi Alexandru Tomescu.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă......
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...